Business Internaţional

Jocul marilor puteri a luat startul. Oficial CIA: Chinezii derulează o campanie puternică pentru influenţarea administraţiei Biden

Jocul marilor puteri a luat startul. Oficial CIA:...

Autor: Dorin Oancea

03.12.2020, 07:22 164

Agenţii chinezi şi-au intensificat eforturile de a influenţa noua administraţie a preşedintelui ales Joe Biden, a declarat un oficial american din cadrul serviciilor de informaţii, citat de BBC.

William Evanina, din partea US Director of National Intelligence, a declarat că agenţii chinezi se concentrează şi asupra persoanelor apropiate echipei lui Biden.

Evanina a apeciat că este o campanie de influenţă „pe steroizi”.

Separat, un oficial al departamentului de justiţie a declarat că peste 1.000 de agenţi chinezi suspectaţi au fugit din SUA.

Într-o discuţie online care a avut loc la think tank-ul Aspen Institute, Evanina, a declarat că China a încercat să se amestece în eforturile SUA de a dezvolta un vaccin împotriva coronavirusului şi în recentele alegeri americane.

El a continuat: „Am văzut, de asemenea, o creştere, care a fost planificată şi am prezis-o, că China va relua campania lor de influenţă către noua administraţie”.

„Şi când spun asta, spun că începem să vedem acea influenţă străină malignă, acea influenţă diplomatică cu plus, sau pe steroizi, în toată ţara, nu doar pentru cei din noua administraţie, ci şi pentru cei care sunt în jurul acelor oameni din noua administraţie. Acesta este un domeniu unde vom fi foarte dornici să ne asigurăm că noua administraţie înţelege acea influenţă, cum arată, ce gust are, ce simte".

Biden şi preşedintele Donald Trump s-au acuzat reciproc în timpul recentei campanii pentru Casa Albă că sunt influenţaţi de Beijing.

Trump s-a concentrat pe relaţiile de afaceri ale fiului rivalului său, Hunter Biden, în China, în timp ce candidatul democrat a evidenţiat contul bancar chinez al domnului Trump.

În cadrul aceleiaşi discuţii a grupului de reflecţie de miercuri, John Demers, şeful diviziei de securitate naţională a departamentului de justiţie, a declarat că sute de cercetători chinezi care au legături cu armata ţării lor au fost identificaţi de anchetatorii FBI în timpul verii.

Demers a declarat că ancheta a început când SUA au arestat cinci sau şase cercetători chinezi care şi-au ascuns afilierea la Armata Populară de Eliberare (PLA). „Aceste cinci sau şase arestări au fost doar vârful aisbergului şi, sincer, dimensiunea aisbergului era atît de mare că nici nu am realizat-o”, a spus el.

El a adougat că „mai mult de 1.000 de cercetători chinezi afiliaţi PLA au părăsit ţara”. Demers a spus că „numai chinezii au resursele, capacitatea şi voinţa” de a desfăşura un astfel de presupus spionaj politic şi economic şi „alte activităţi maligne”.

El a spus discuţiei că aceşti cercetători s-au adăugat unui grup de 1.000 de studenţi şi cercetători chinezi ale căror vize au fost revocate de SUA în septembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO