• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7258
  • Leu / USD4.6715
Business Internaţional

Lovitură de proporţii pentru grupările teroriste: Peste 90 de lupători luptători Al-Qaida şi ai altei grupări islamiste, arestaţi

Lovitură de proporţii pentru grupările teroriste: Peste 90 de lupători luptători Al-Qaida şi ai altei grupări islamiste, arestaţi

Autor: Raluca Manga

12.02.2016, 14:59 281

Bărbaţii sunt acuzaţi de implicare în mai multe atacuri asupra a două baze aeriene pakistaneze, a aeroportului Karachi, şi asupra mai multor birouri regionale de informaţii secrete în perioada 2009-2015, potrivit armatei, citate de Reuters.

Naeem Bokhari şi Sabir Khan, membri ai grupării islamiste Lashkar-e-Jhangvi, precum şi Farooq Bhatti, şed adjunct al Al-Qaida în Subcontinentul Indian (AQIS), au fost capturaţi de forţele pakistaneze în timpul ultimelor raiduri, a spus purtătorul de cuvânt al armatei, general-locotenentul Asim Bajwa.

"Concluzia noastră este că toate grupurile teroriste încearcă să coopereze unele cu altele pentru a efectua atacuri teroriste", a spus acesta într-o conferinţă de presă.

Lashkar-e-Jhangvi şi AQIS au lucrat "în colaborare" cu talibanii pakisanezi, a adăugat Bajwa.

Khalid Omar Sheikh, care l-a răpit şi ucis în 2002 pe Daniel Pearl, jurnalistul Wall Street Journal, se află în detenţie şi urma să fie eliberat în timpul raidului, a spus el.

Şase kamikaze erau implicaţi în planul de atac, în afară de alţi 19 implicaţi în facilitarea acestuia, a spus Bajwa. Peste 350 de kilograme de materiale explozive au fost recuperate dintr-o clădire considerată ascunzătoare, a spus el.

Într-o înregistrare video se pot observa, printre altele, butoaie de plastic albastre umplute cu materiale explozive, maşini de spălat care au fost folosite la transportarea armelor şi a muniţiei, fitile detonante şi mai multe arme despre care Bajwa a spus că au fost furate de la poliţie în timpul unor atacuri anterioare.

"Acest plan era 90 la sută gata de a fi pus în practică", a adăugat el.

Titlul aparţine Ziarului Financiar

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,004
Ieri: 4.9459
Azi: 4.6715
Diferență: -0,0321
Ieri: 4.6730
Azi: 5.7258
Diferență: -0,3585
Ieri: 5.7464
Azi: 4.8931
Diferență: 0,2623
Ieri: 4.8803