• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Business Internaţional

Lovitură dură pentru Apple: Acţiunile gigantului american se prăbuşesc cu 2%, după o hotărâre judecătorească prin care se interzice vânzarea a şapte modele de iPhone în China. Qualcomm câştigă

Lovitură dură pentru Apple: Acţiunile gigantului american se prăbuşesc cu 2%, după o hotărâre judecătorească prin care se interzice vânzarea a şapte modele de iPhone în China. Qualcomm câştigă

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

10 dec 2018 636

Qualcomm Inc. a anunţat luni că a obţinut într-o instanţă o hotărâre împotriva Apple, care interzice vânzarea unor modele iPhone în China, informează Bloomberg.

O instanţă din Fuzhou a decis că Apple încalcă două brevete Qualcomm şi a emis ordonanţe împotriva vânzării modelelor 6S, iPhone 6S Plus, iPhone 7, iPhone 7 Plus, iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X, a precizat Qualcomm.

Hotărârea vine pe fondul unei dispute globale între cele două companii americane privind taxele de licenţiere pe care Qualcomm le încasează pentru utilizarea tehnologiei sale în sistemele moderne de telefonie. Apple susţine că Qualcomm, care i-a fost furnizor în trecut, beneficianză în mod incorect de poziţia de cel mai mare fabricant de cipuri pentru smartphone-uri, pentru a forţa plata taxelor. Qualcomm a replicat că Apple îi foloseşte bunuri de proprietate intelectuală fără să plătească.

Acţiunile Apple au scăzut cu 2% la începutul şedinţei de tranzaccţionare în New York, iar acţiunile Qualcomm au crescut cu 2,9%.

"Efortul Qualcomm de a interzice produsele noastre este o altă mişcare disperată a unei companii a cărei practică ilegală este investigată de autorităţile de reglementare din întreaga lume", a declarat Apple într-un comunicat. "Toate modelele iPhone rămân disponibile pentru clienţii noştri din China".

Brevetele se referă la ajustarea şi adaptarea dimensiunii şi aspectului fotografiilor, precum şi gestionarea aplicaţiilor utilizând un ecran tactil, spune Qualcomm. Acestea sunt doar două dintre numeroasele brevete pe care Qualcomm le utilizează Apple în litigiile împotriva Apple din mai multe ţări.

China este cea mai mare piaţă mondială de smartphone-uri şi locul unde iPhone sunt produse. Telefonul asigură aproximativ două treimi din veniturile Apple. Decizia nu include cele mai recente modele iPhone, introduse în septembrie.

Qualcomm vrea să aducă Apple la masa de negocieri în ceea ce spune că este o dispută comercială. Producătorul de iPhone a încetat să plătească taxe de licenţiere, cea mai mare sursă de profit a Qualcomm, şi nu mai foloseşte cipuri Qualcomm. Această situaţie costă Qualcomm miliarde în venituri, iar compania a raportat scăderea vânzărilor, din 2014.

Apple şi o altă companie, care nu este cunoscută, sunt singurii producători importanţi de telefoane care nu plătesc taxele de licenţiere Qualcomm, taxe care, chiar în aceste condiţii, au adus mai mult de jumătate din profitul de anul trecut al companiei.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363