Business Internaţional

Lovitură puternică pentru Rusia: Shell, cel mai mare jucător din sectorul petrolier european, a anunţat că va ieşi din patru companii de tip joint venture în care era implicat cu Gazprom. Gigantul iese şi din Nord Stream 2

Lovitură puternică pentru Rusia: Shell, cel mai mare...

Autor: Alex Ciutacu

28.02.2022, 20:26 96361

Shell, cel mai mare jucător din sectorul petrolier european, a anunţat că va ieşi din patru companii de tip joint venture în care era implicat cu gigantul rusesc Gazprom, evaluate în total la 3 miliarde de dolari, potrivit New York Times.

Decizia livrează o nouă lovitură pentru Rusia şi industria ei petrolieră, în contextul în care şi gigantul BP a anunţat o decizie similară în acest weekend.

Mai mult, Shell a anunţat că va încheia legăturile cu gazoductul Nord Stream 2, gândit pentru a duce gazul rusesc mai uşor în Germania. Trebuie menţionat că Shell a contribuit la finanţarea acestui proiect.

„Suntem şocaţi de pierderile de vieţi omeneşti din Ucraina, rezultate dintr-un act de agresiune militară lipsit de sens, care ameninţă securitatea europeană”, a declarat Ben van Beurden CEO al Shell.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO