• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Business Internaţional

Macron afirmă că războiul din Siria împotriva Stat Islamic se va încheia în februarie 2018

Macron afirmă că războiul din Siria împotriva Stat Islamic se va încheia în februarie 2018

Autor: Mircea Olteanu, Mediafax

18.12.2017, 00:12 21

"Tocmai ce am câştigat cu coaliţia războiul din Irak", a declarat Macron într-un interviu pentru postul de televiziune France 2.

"Şi cred că la mijlocul spre finalul lunii februarie vom câştiga şi războiul din Siria", a completat preşedintele francez.

Macron l-a descris pe preşedintele de la Damasc, Bashar al-Assad, drept "inamicul poporului sirian", însă a insistat că: "Trebuie să discutăm cu Assad şi reprezentanţii săi".

Preşedintele francez Emmanuel Macron estimează că războiul împotriva militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic în Siria se va încheia în luna februarie 2018 şi a îndemnat regimul Bashar al-Assad şi opoziţia siriană moderată să participe la noi negocieri de pace, informează postul France 24.

În pofida eşecului înregistrat săptămâna acestă în cadrul negocierilor de pace de la Geneva, desfăşurate sub egida ONU, Macron a declarat că doreşte ca "un proces (de pace) să apară la începutul anului următor, cu reprezentanţii lui Assad, şi sper că, de asemenea, cu reprezentanţii întregii opoziţii".

Macron a mai declarat că preşedintele Assad nu va ieşi prea curând de pe scena politică siriană după înfrângerea reţelei teroriste Stat Islamic.

"Bashar al-Assad va fi acolo", a declarat liderul francez, adăugând: "Va fi acolo pentru că este protejat de cei care au câştigat războiul la sol, fie că este vorba de Iran ori Rusia".

Totuşi, la un moment dat, Assad "va trebui să răspundă pentru crimele sale în faţa poporului său, în faţa instanţelor internaţionale", a completat Macron.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.

Militanţii Stat Islamic au ocupat zone vaste în estul şi nordul Siriei în cursul războiului civil din această ţară, însă organizaţia mai controlează acum doar câteva enclave din ce în ce mai reduse.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060