Business Internaţional

Manifestaţie proeuropeană la Atena concomitent cu desfăşurarea summitului de la Bruxelles

Manifestaţie proeuropeană la Atena concomitent cu...

Autor: Gaidau Ion

23.06.2015, 07:33 860

Această manifestaţie proeuropeană, a doua de acest gen desfăşurată în decurs de o săptămână, a fost precedată cu o zi înainte de o manifestaţie de susţinere a Guvernului condus de socialistul Alexis Tsirpas şi a fermităţii arătate de premierul grec în negocierile cu creditorii internaţionali.

"Negociem de prea mult timp şi cred că a adresat un mesaj denaturat lumii", a deplâns Panagiota Kaltsa, care conduce Proiectul pe 30 de ani.

"A venit momentul ca grecii să anunţe clar că vor să păstreze euro şi că o soluţie negociată trebuie găsită rapid", a continuat ea.

"Jocul pe care-l joacă acest guvern face doar rău ţării. E nevoie de stabilitate", a adăugat un student de 21 de ani.

"Da pentru euro. Nu rublei", se putea citi pe pancarte care evocau vizita efectuată recent de premierul grec la Moscova.

Partenerii Greciei din zona euro au salutat noile propuneri de reformă trimise de Guvernul lui Alexis Tsirpas, apreciind că acestea ar putea servi ca bază pentru ajungerea la un acord în cursul acestei săptămâni. Semnarea unui acord între Guvernul de la Atena şi creditorii săi - Banca Centrală Europeană (BCE), Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) - i-ar permite Greciei să obţină un ajutor financiar şi să evite intrarea în incapacitate de plată.

În lipsa unui acord cu creditorii, Grecia nu poate primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 de miliarde de dolari care se încheie pe 30 iunie. Statul elen trebuie să plătească FMI datorii de circa 1,5 miliarde de euro scadente la sfârşitul lui iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO