Business Internaţional

Ministrul german de Finanţe avertizează că ieşirea din UE ar distruge economia nemţilor, ca răspuns la insistenţa extemiştilor anti-migraţie din Germania de a organiza un referendum pentru „Dexit”

Ministrul german de Finanţe avertizează că ieşirea...

Autor: Alex Ciutacu

12.02.2024, 16:20 123

Economia germană ar fi ruinată dacă nemţii ar urma drumul britanicilor şi ar alege să iasă din Uniunea Europeană la îndemnul partidului de extremă dreapta AfD, avertizează Christian Linder, ministrul de Finanţe din Germania, citat de Bloomberg.

El a explicat că piaţa unică europeană este extrem de importantă pentru cea mai mare economie europeană, dependentă de exporturi. Un aşa-numit „Dexit” ar putea distruge economia.

„Ar ruina economia noastră. De aceea trebuie să le spunem oamenilor, OK, poate nu eşti de acord cu politicile guvernului, dar acesta nu este un motiv pentru a schimba complet sistemul şi pentru a schimba ceea ce ne-a adus bunăstare până acum”.

Mai mulţi politicieni şi lideri de business au avertizat în mod repetat că viziunea partidului extremist AfD pentru o versiune germană a Brexitului ar fi dezastruoasă pentru activitatea economică.

De cealaltă parte, Alice Weidel, unul dintre liderii AfD a numit Brexit „un model de urmat pentru Germnia” într-un interviu pe care l-a acordat luna trecută. Ea a propus organizarea unui referendum pentru ca populaţia să decidă dacă vrea să rămân în UE.

Partidul anti-imigranţi AfD profită de sentimentul general de nemulţumire în rândul populaţiei şi a reuşit în ultimele luni să devină al doilea cel mai mare partid de opoziţie în sondajele de opinie. În acelaşi timp, alianţa guvernamentală formată din trei partide care susţin guvernul Scholz îşi pierde din susţinere.

Christian Linder, ministrul de Finanţe, recunoaşte că Germania şi-a pierdut din competitivitate şi spune că pregăteşte o serie de propuneri pentru modul în care aceasta poate fi îmbunătăţită, „în special în sectorul financiar”.

El este „foarte optimist” cu privire la perspectivele economiei germane şi se aşteaptă la o revenire „foarte curând”, dacă guvernul reuşeşte să îmbunătăţească perspectivele de business.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO