Business Internaţional

Mişcare în forţă: Putin se oferă să scoată Europa din criză în schimbul revenirii la contracte pe termen lung cu Gazprom, capcana de care voiau europenii să se ferească în primul rând

Mişcare în forţă: Putin se oferă să scoată Europa din criză în schimbul revenirii la contracte pe termen lung cu Gazprom, capcana de care voiau europenii să se ferească în primul rând

Autor: Catalina Apostoiu

07.10.2021, 22:57 1170

Ieri, preţurile gazelor naturale de pe pieţele europene au dat înapoi de la cotele record după ce Kremlinul a asigurat că Rusia, principalul exportator de gaze naturale, poate feri Europa de o criză energetică. Preşedintele rus Vladimir Putin a evocat din nou beneficiile contractelor pe termen lung, cu preţuri mai stabile, cu Gazprom pentru furnizarea de gaze. Problema este că aceste contracte sunt, aşa cum le spune numele, pe termen lung şi foarte lung, putând ajunge şi la 25 de ani, iar ele pot ţine legate ţările europene de Rusia chiar şi atunci când nevoia de gaze ruseşti va fi mai mică. Iar Europa tocmai de consumul de combustibili fosili vrea să se îndepărteze. Unii spun că actuala criză de energie este provocată tocmai de Rusia în condiţiile în care Comisia Europeană a promovat achiziţiile de gaze de pe pieţele libere.  Cu iarna apropiin­du-se rapid şi Europa pândită de o criză energetică, preşedintele rus Vladimir Putin a ales un moment tocmai bun pentru a se folosi de influenţa ţării sale ca superputere în domeniul petrolului şi gazelor, scrie Bloomberg.

Într-o zi în care preţurile gazelor naturale din Europa au urcat cu 40% în câteva minute, Putin a reuşit să împingă preţurile în jos, oferindu-se să stabilizeze situaţia. Rusia ar putea exporta volume record de gaze către continent în acest an, a anunţat acesta. Contractele futures pe gaze au plonjat cu peste 7% în urma comentariilor sale.

Certificarea rapidă a controversatului gazoduct Nord Stream 2 ar fi una dintre căile de stabilizare a pieţei, a declarat vicepremierul rus Alexander Novak.

Deşi Putin nu a legat în mod direct livrările adiţionale de acest gazoduct, acesta a remarcat faptul că o altă rută majoră pentru exporturile ruseşti către Europa, Ucraina, este mai scumpă şi poluantă.

Putin a făcut de asemenea aluzie la avantajul contractelor pe termen lung comparativ cu cele pe termen scurt. Mesajul este clar, însă, potrivit The Guardian: puteţi avea câte gaze vreţi, tot ce trebuie să faceţi este să semnaţi aici. Europenii ar fi astfel forţaţi să cumpere de la ruşi gaze de care ar putea să nu mai aibă nevoie pe fondul tranziţiei energetice.

Preşedintele rus a declarat că Europa a greşit în a dori să reducă ponderea contractelor pe termen lung în favoarea pieţei spot. Gigantul rus Gazprom preferă contracte pe termen lung, care câteodată durează aproximativ 25 de ani.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a anunţat că Moscova este pregătită să discute noi contracte pe termen lung pentru vânzări de gaze către consumatori europeni.

Criza energetică din Europa se resimte puternic la nivelul pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni, iscând temeri legate de inflaţie şi ameninţând să afecteze industrii importante. Guvernele regiunii se luptă să ia măsuri.

Livrările sub aşteptări venite din partea Rusiei, cel mai mare furnizor al regiunii, reprezintă o cauză majoră a situaţiei actuale, potrivit unor oficiali europeni. Putin a subliniat că gigantul de stat Gazprom şi-a onorat toate contractele în întregime, dând exemplu situaţia cu Germania.

Germania este cel mai mare cumpărător de gaze ruseşti. Patru contracte ale Gazprom Export cu Uniper sunt valabile până în 2035. Un număr de contracte pe termen lung au fost semnate de ruşi şi cu WINGAZ şi WIEH, potrivit gazpromexport.ru.

Luxemburg şi Franţa susţin la rândul lor o posibilă revenire la contracte pe termen lung pentru asigurarea stabilităţii preţurilor, însă Comisia Europeană a avertizat ţările să-şi păstreze calmul, scrie Politico.

Cei care susţin că Gazprom se face în parte vinovat pentru actuala criză din Europa argumentează că livrările către nord-vestul Europei din Rusia au fost în medie mai scăzute în acest an decât înainte de pandemie. În plus, Gazprom a refuzat în mod repetat să rezerve orice capacitate suplimentară pe piaţa spot. Cel mai mare furnizor al Europei a refuzat să-şi suplimenteze livrările de gaze, susţin criticii.

Potrivit acestora, prin faptul că-şi menţine propriile facilităţi de stocare din Europa la niveluri foarte scăzute, Gazprom semnalează industriei că piaţa va fi restrânsă. Astfel de acţiuni pot speria piaţa chiar dacă Gazprom îşi onorează contractele pe termen lung. Dacă Gazprom ar începe să-şi umple facilităţile din Europa în acest moment, preţurile s-ar putea stabiliza sau scădea. Însă dacă acest lucru se va întâmpla nu este sigur, scrie Financial Times.

AFACERI DE LA ZERO