Business Internaţional

Modalităţile prin care Palestina ar putea să sesizeze CPI după votul de la ONU

 Modalităţile prin care Palestina ar putea să sesizeze...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

30.11.2012, 10:31 130

Curtea Penală Internaţională (CPI) ar putea să fie sesizată în viitor, în diverse moduri, pentru a ancheta în cadrul conflictului israelo-palestinian, o procedură posibilă dar improbabilă în prezent, după ce Palestina a obţinut joi statutul de "stat observator nemembru" la ONU, relatează AFP.

CPI, cu sediul la Haga, are compenteţe în judecarea unor presupuşi autori ai unor genociduri, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise după 1 iulie 2002, data la care a intrat în vigoare tratatul care o fondează, Statutul de la Roma. Acesta a fost ratificat până în prezent de 121 de state, între care nu se află şi Israelul, Statele Unite, China sau Rusia.

Exclusiv persoane, ci nu state, pot să fie judecate de către CPI. De asemenea, aceasta poate să judece o persoană doar dacă crimele de care este acuzată au fost comise pe teritoriul sau de către un cetăţean al unui stat parte sau unui stat care a recunoscut competenţa Curţii, cu excepţia unui caz anume, o situaţie improbabilă în cazul palestinian.

MODALITĂŢI DE SEDIZARE

Există trei moduri diferite de sesizare a Curţii, şi anume o anchetă poate să fie deschisă de către un procuror la cererea unui stat parte, un procuror poate să deschidă o anchetă din proprie iniţiativă - sub rezerva unei autorizaţii din partea judecătorilor - sau o anchetă poate să fie deschisă la cererea Consiliului de Securitate al ONU.

Această ultimă posibilitate, singura soluţie prin care competenţa se extinde la un stat care nu este parte la Statutul de la Roma, a fost utilizată în cazul Libiei, dar pare puţin probabil în cazul palestinian, deoarece Statele Unite, un aliat al Israelului, dispun de drept de veto în cadrul Consiliului de Securitate.

CAZUL PALESTINIAN

Autoritatea Palestiniană (AP), care ameninţă cu darea în judecată a Israelului la CPI şi în cazul în care se dovedeşte că Yasser Arafat a fost otrăvit, a cerut în 2009 Biroului Procurorului să ancheteze asupra unor presupuse crime de război comise de către armata israeliană în timpul operaţiunii "Plumb Topit" împotriva Fâşiei Gaza, în perioada decembrie 2008-ianuarie 2009.

Ea a recunoscut, la vremea respectivă, autoritatea CPI, încă din ianuarie 2009, însă, potrivit dreptului, doar un stat poate să facă acest lucru. Din acest motiv, procurorul CPI a hotărât în 2011 să lase "organelor ONU competente" grija de a stabili dacă Palestina este un stat, înainte ca el să decidă cu privire la deschiderea unei eventuale anchete.

Recunoaşterea Palestinei la ONU ca "stat observator nemembru" ar putea să însemne o ratificare a Statului de la Roma sau o recunoaştere a competenţei Curţii în calitate de stat.

În acest caz, problema statutului Palestinei ar putea să nu mai fie luată în considerare de procuror atunci când acesta se va gândi să stabilească dacă are competenţa să efectueze o anchetă, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea Palestinei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO