Business Internaţional

Motorul economiei europene s-ar putea opri. Germania riscă să intre în recesiune, iar increderea investitorilor scade

Motorul economiei europene s-ar putea opri. Germania...

Autor: Iulian Tenchiu

15.06.2019, 08:00 2803

Germania este în pericol de a se confrunta cu o recesiune fondul escaladării protecţionismului care afectează gigantul exportator. Problemele naţiuni nu se opresc aici, pentru că potrivit indicelui de încredere, investitorii consideră că economia germană este pe cale să atingă nivelul din 2010, scrie Bloomberg.

În timp ce indicele Sentix este mai degrabă un indicator al perspectivelor investitorilor decât un indicator economic de scară largă, avertizarea privind recesiunea este doar cea mai recentă dintr-o serie de rapoarte negative asociate celei mai mari economii a Europei.

Săptămâna trecută, banca centrală din Germania şi-a redus prognozele de creştere în acest an la doar 0,6%, iar cifrele au arătat că producţia industrială a suferit cea mai puternică scădere din ultimii patru ani.

Indicele Sentix a fost puternic influenţat de războiul comercial dintre SUA şi China, precum şi de ameninţarea înmulţirii tarifelor pentru Europa.

Speranţa că faza de slăbiciune economică de la începutul anului s-ar putea finaliza rapid a dispărut. Deşi cauza problemei este uşor de identificat, nu este neapărat şi uşor de rezolvat, având în vedere fronturile politice care se manifestă din ce în ce mai agresiv.

Îngrijorările legate de economie se reflectă deja pe pieţele în care randamentele pe 10 ani ale datoriei germane se situează la un nivel record. Banca Centrală Europeană a declarat că va menţine ratele dobânzilor la un nivel record pentru o perioadă mai lungă şi chiar a început să discute despre posibilitatea unor stimulente suplimentare.

Sentix a mai subliniat faptul că impactul protecţionismului promovat de Donald Trump afectează negativ SUA.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO