Îmbătrânirea populaţiei plus creşterea speranţei de viaţă este o ecuaţie care dă bătăi de cap celor mai multe dintre guvernele lumii occidentale deoarece rezultatul sunt presiuni din ce în ce mai mari pe bugetele de stat şi pe tineri, care din salariile lor trebuie să susţină din ce în ce mai mulţi pensionari. Unele guverne, cum ar fi cel francez, aplică reforme şi obligă salariaţii să se pensioneze mai târziu. Reacţia muncitorilor este o explozie de proteste.
De aceea, specialiştii de la Conseil d’Orientation des Retraites (COR), organism care se ocupă cu analizarea situaţiei din sistemul de pensii, au venit cu o idee radicală. Ce-ar fi dacă liderii politici din Franţa şi din UE ar începe să se uite la o altă sursă de finanţare care se află chiar sub nasul lor: chiar pensionarii.
În medie, ei sunt mai bogaţi decât persoanele care lucrează – pensia poate fi mai mică decât salariul unui muncitor, dar adesea pensionarii nu mai au copii acasă şi o mare parte dintre ei sunt proprietari de locuinţe.
COR a constatat că averea netă a pensionarilor (avuţia totală minus datoriile) este cu 35% mai mare decât a oamenilor care lucrează. Departamentul de statistică al ministerului sănătăţii şi protecţiei sociale DRESS estimează că standardele medii de viaţă au atins 2.310 euro/lună/pensionar în 2019; adică cu 9,5% mai mult decât restul populaţiei.
Cei mai bogaţi 10% dintre pensionari câştigă mai mult de 3.200 de euro/lună net, cu 1,7% din populaţia pensionară (puţin peste 250.000 de persoane) câştigând peste 4.500 de euro/lună net, conform cifrelor DRESS.
Există, de asemenea, un argument politic: baby boomerii au dus-o mai bine până la pensionare, cu creşteri economice în general mai mari şi cu rate ale şomajului mai scăzute. De aceea, ideea că pensionarii ar trebui cumva să plătească ceva înapoi printr-un „pact intergeneraţional“ nu este atât de exagerată.
