De ani întregi, guvernul britanic nu a dispus de o strategie economică coerentă, relevă un raport recent privind starea naţiunii citat de The Guardian.
Realizat de Resolution Foundation şi Centre for Economic Performance din cadrul London School of Economics, raportul admite că politicienii s-au confruntat cu o succesiune de şocuri globale, însă autorii acestuia scot la lumină o serie de eşecuri care au făcut ca Marea Britanie să rămână în urma economiilor G7 şi să fie slab pregătită să ofere un nivel de trai decent pentru majoritatea cetăţenilor săi în anii următori.
În loc să creeze o economie în care numărul locurilor de muncă înalt calificate este în creştere, raportul arată că muncitorii britanici vor fi cu 470 de lire sterline mai săraci până la finalul deceniului.
Cincisprezece ani de stagnare economică au lăsat gospodăriile britanice cu aproape 10.000 de euro mai sărace decât cele din ţări ca Franţa şi Germania, notează Bloomberg, citând acelaşi raport.
O scădere a comerţului internaţional este unul dintre motivele invocate pentru lipsa creşterii economice, raportul dând parţial vina pe Brexit pentru acest aspect, scrie The Guardian. De asemenea, doar câteva oraşe au făcut cu succes tranziţia către o economie de servicii. Toate marile oraşe britanice cu excepţia Londrei au niveluri ale productivităţii sub media naţională.
Procentul din publicul britanic care invocă sărăcia şi inegalitatea drept una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă ţara a crescut dramatic, de la 7% în 2010 la 19% imediat înainte de pandemie.
Între timp, aproape o treime din tinerii din UK nu primesc nicio educaţie până la vârsta de 18 ani, comparativ cu doar unu din cinci în Franţa şi Germania.
Drept rezultat, se arată în raport, creşterea veniturilor disponibile ale gospodăriilor de la generaţie la generaţie a încetinit sau s-a oprit.
În acelaşi timp, cu criza costurilor de trai continuând, date recente arată că aproape una din 10 gospodării britanice nu a reuşit să plătească o factură esenţială în luna încheiată pe 10 noiembrie, cel mai ridicat nivel din aprilie 2020, relevă un sondaj recent realizat de Which?.
57% din cei intervievaţi au declarat că au fost nevoiţi să facă ajustări financiare pentru a rămâne pe linia de plutire. Printre acestea, trecerea peste o masă, vânzarea unor bunuri personale, apelarea la economii.
Cu Crăciunul şi vremea mai rece apropiindu-se rapid, presiunile asupra finanţelor gospodăriilor nu vor face decât să crească în lunile următoare.