Octombrie se anunţă a fi o lună plină de turbulenţe pentru lira turcească

vineri, 00:05 Autor: Catalina Apostoiu

Balanţa de plăţi a Turciei este în curs de îmbunăţăire. Evoluţia este una pozitivă pentru lira turcească, dar ar putea să nu fie suficientă pentru a proteja moneda de turbulenţe în această lună, scrie Bloomberg.

Lira a înregistrat ieri a cincea zi de creştere după ce ţara a înregistrat cel mai mare excedent de cont curent lunar din istorie în august şi primul din aproape trei ani. Acesta este cel mai puternic semn de până acum că economia supraîncălzită a Turciei încetineşte, după ce creşterea bazată pe importuri a lăsat lira la mila unui exod de capital.

Totuşi, având în vedere relaţiile încă tensionate dintre Turcia şi SUA, investitorii străini nu se grăbesc să-şi reia achiziţiile de active turceşti. Inflaţia se situează la un maxim pe 15 ani, unii aşteptând ca banca centrală să majoreze din nou dobânzile pe 25 octombrie.

Datele recente privind contul curent ar trebui să „susţină lira pe termen scurt“, arată Oliver Weeks, economist la Emso Asset Management din Londra. Totuşi, există „prea multă nesiguranţă legată de ceea ce se va întâmpla cu pastorul american, de banca centrală şi riscurile privind datoriile în valută ale băncilor pentru achiziţii masive, adaugă acesta.

Lira a avansat cu 1,6% în raport cu dolarul ieri la prânz, dar moneda a pierdut totuşi aproape 40% din valoare în acest an. Investitorii străini au vândut obligaţiuni şi acţiuni turceşti în valoare netă de 79 mil. $ în ultima săptămână a lunii septembrie, ieşirile totale din acest an depăşind astfel

2,2 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din 2015.

Balanţa contului curent a trecut la un excedent de 2,59 mil. $ în august, uşor peste aşteptări. Ajustarea vine pe fondul unei încetiniri a activităţii economice generată de deprecierea monedei locale.

Creditarea este în scădere, volumul creditelor rele din bilanţurile băncilor este în creştere, iar încrederea consumatorilor se situează la cel mai scăzut nivel dintr-un deceniu. Riscul unui alt şoc la nivelul încrederii ar putea duce la o contracţie mai puternică, făcând lira şi mai vulnerabilă.

„Pur şi simplu nu este posibil să formezi o poveste de investiţii pozitivă pe baza unei reechilibrări care este rezultatul unei aterizări dure“, avertizează Inan Demir, economist la Nomura International.

Dolarul mai puternic şi creşterea dobânzilor din SUA creează turbulenţe la nivelul economiilor emergente.

Temeri privind o criză mai amplă în aceste economii au început să fie resimţite în mai, când, în urma unei prăbuşiri dramatice a monedei locale, Argentina a decis să ceară ajutorul FMI, scrie Wall Street Journal.

Pakistanul a recurs de asemenea recent la un demers similar.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.10.2018

 
Cuvinte cheie:
Octombrie
, turbulente
, lira turceasca
, dobanzi
, sua
, turcia
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide