Business Internaţional

ONU: cel puţin 1.563 de civili au fost ucişi de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina

ONU: cel puţin 1.563 de civili au fost ucişi de la...

Autor: Mediafax

06.04.2022, 17:41 70

Cel puţin 1.563 de civili au fost ucişi de când a început invazia rusă în Ucraina, potrivit Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

Agenţia ONU a înregistrat până în prezent 3.776 de victime civile în Ucraina. Este vorba despre 1.563 de morţi şi 2.213 de răniţi, se arată în ultima actualizare publicată miercuri.

Comisariatul şi-a reiterat convingerea că „cifrele reale sunt considerabil mai mari, deoarece primirea de informaţii din unele locuri în care au avut loc ostilităţi intense a fost întârziată şi multe rapoarte sunt încă aşteptate", potrivit CNN.

Organizaţia a enumerat Mariupol şi Volnovakha (regiunea Doneţk), Izium (regiunea Harkov), Popasna (regiunea Luhansk) şi Borodianka (regiunea Kiev) ca exemple de locuri în care au existat „acuzaţii privind numeroase victime civile".

Marţi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liz Throssell, a vorbit despre condamnarea de către ONU a imaginilor apărute la sfârşitul săptămânii trecute cu cadavre de civili împrăştiate în oraşul Bucea, spunând că acestea prezintă „toate semnele" că civilii „au fost direct vizaţi şi direct ucişi".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO