Business Internaţional

Parlamentul ungar a adoptat o lege prin care desfiinţează Consiliul Bugetar

Autor: Cojocaru Bogdan

21.12.2010, 14:32 13

Parlamentul ungar a adoptat o lege prin care se desfiinţeazăConsiliul Bugetar, o structură independentă înfiinţată în urmă cudoi ani pentru supravegherea măsurilor guvernului de reducere adeficitului bugetar, transmite AFP citată de Mediafax Business.

Parlamentarii au aprobat în noaptea de luni spre marţi un textde lege care menţionează că mandatul preşedintelui ConsiliuluiBugetar, György Kopits, va ajunge la termen pe 31 decembrie. Înluna noiembrie, Parlamantul a suprimat deja mandatele salariaţilorConsiliului şi a transferat fondurile structurii unor ONG-uri careajută la integrarea romilor.

Consiliul a fost înfiinţat în 2008, în timpul crizei economicemondiale, pentru a asigura că guvernul nu scapă de sub controldeficitul public. Ungaria a reuşit să evite falimentul datorităunui ajutor financiar din partea Uniunii Europene şi FonduluiMonetar Internaţional.

Consiliul era singura instituţie care examina legea finanţelorşi putea formula opinii, foarte apreciate de populaţie, înainte deadoptarea acesteia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO