• Leu / EUR4.7787
  • Leu / GBP5.6852
  • Leu / USD4.3149
Business Internaţional

Pericolul recesiunii pare să se fi îndepărtat de Europa, însă în faţă se vede un lung drum blocat de incertitudini. Germania stagnează, iar pentru Europa de Est se prezice o încetinire accentuată

Pericolul recesiunii pare să se fi îndepărtat de Europa, însă în faţă se vede un lung drum blocat de incertitudini. Germania stagnează, iar pentru Europa de Est se prezice o încetinire accentuată

Olaf Scholz, ministrul de finanţe al Germaniei, a declarat ieri că ţara sa nu este într-o criză economică şi că nu există o nevoie imediată pentru creşterea cheltuielilor.

Autor: Bogdan Cojocaru

14.11.2019, 23:41 324

Germania a surprins pozitiv în tri­mestrul III evitând la limită rece­siu­nea, dar nimeni nu sărbătoreşte în Eu­ropa. Există mult prea multă incertitudine: pentru că situaţia nu este critică, Berlinul nu va da drumul la cheltuieli pentru a tura motorul de creştere al regiunii, aşa cum ar vrea investitorii şi instituţiile financiare inter­na­ţio­nale, economia Chinei, de care depinde comerţul global, îşi continuă încetinirea, zona euro abia se mişcă, iar industria şi agricultura americană sunt lovite de războiul comercial al lui Trump. În plus, sta­tis­ticienii germani nu par prea siguri pe calculele lor.

Poate doar în unele locuri din Europa de Est să persiste optimismul. Polonia a accelerat, iar Ungaria menţine un ritm bun de creştere. Regiunea în ansamblu avansează mai rapid decât zona euro. Dar şi aici se simte răceala încetinirii globale.

Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, dar puternic dependentă de exporturi, a crescut cu 0,1% în trimestrul III, când toată lumea se aştepta la o scădere de -0,1%, ceea ce ar fi însemnat recesiune tehnică.

La prima vedere, este o veste bună care, coroborată cu creşterea producţiei industriale din septembrie din zona euro şi UE, a doua la rând, poate sugera că ce a fost mai rău a trecut. Însă biroul federal de statistică al Germaniei şi-a modificat în jos rezultatul privind evoluţia economiei în trimestrul II, de la o scădere de -0,1% la una de -0,2%. Dacă va face la fel cu rezultatul pentru trimestrul III? Banca centrală germană aprecia recent că economia s-ar putea să fi intrat în recesiune. Germania a reuşit să evite la limită două trimestre consecutive de scădere, adică recesiunea tehnică, după cum arată Biroul Federal de Statistică, în mare parte datorită consumului intern, atât public, cât şi privat, notează Deutsche Welle.

Creşterea reflectă, într-o mai mică măsură, şi activitatea din construcţii şi exporturile, spun analiştii de la ING. Investiţiile au acţionat ca o frână. Date oficiale concrete privind structura creşterii vor fi pu­bli­cate la sfârşitul lunii. Consensul general este în pre­zent că economia germană este anemică şi stagnează.

Problemele din economie derivă din recesiunea în care este industria, în special din chinurile tranziţiei industriei auto de la dependenţa de motoarele cu combustie internă la electromobilitate şi motoare care poluează mai puţin. Iar această schimbare creează probleme şi în Europa de Est. Constructorul auto Mercedes-Benz, aparţinând de Daimler, a anunţat ieri că intenţionează să diminueze costurile cu 1,65 de miliarde de euro, printre altele prin reduceri de personal. Directorul executiv al Daimler, Ola Kallenius, a avertizat că nu există vreun remediu rapid pentru chinurile provocate companiei de adaptarea la era maşinilor electrice şi autonome.

În luna mai, problemele industriei auto germane au trezit în Ungaria temeri că Mercedes îşi va opri extinderea fabricii de la Kecskemét, ceea ce s-a şi întâmplat, temporar.

Industria auto reprezintă 27% din exporturile Ungariei şi 29% din producţia industrială. Grupul german Bosch, unul dintre cei mai mari furnizori de componente auto din lume, a anunţat la începutul acestei luni că abandonează planurile de construcţie a unei fabrici de maşini de spălat în România, o investiţie care s-ar fi ridicat la 110 milioane de euro şi ar fi creat 700 de locuri de muncă. Pentru a pune creşterea germană în perspectivă, trebuie arătat că economia SUA, cea mai mare din lume, a avansat cu 0,5% în trimestrul III, cea spaniolă a urcat cu 0,4%, iar cea britanică şi cea franceză s-au extins cu 0,3%. Japonia, într-o eternă stagnare, a crescut cu 0,1%, la fel şi Italia, care nici până acum nu şi-a revenit la nivelurile de dinainte de marea criză. În China, uzina lumii şi una din verigile de re­zis­tenţă ale comerţului mondial, motoarele econo­miei ră­mân fără energie. Exporturile scad, producţia indus­trială încetineşte, creşterea investiţiilor a atins un mi­nim record, iar consumul se răceşte, notează Bloomberg. Investiţiile în active fixe au încetinit la 5,2% în primele zece luni, cel mai slab rezultat din 1998 încoace.

De asemenea, cheltuielile companiilor private au înregistrat în primele zece luni cel mai slab ritm din 2016, semn că firmele private au devenit prudente în contextul războiului comercial dintre SUA şi China. Economiştii cred că încetinirea Chinei, a doua economie ca mărime din lume, încă nu a atins punctul de maxim.

„Suntem un pic îngrijoraţi că această încetinire va atinge şi piaţa muncii în 2020, iar acest lucru va afecta cheltuielile consumatorilor“, spune economista Julia Wang de la HSBC, care atrage atenţia că actuala încetinire a industriei chineze, care durează deja de un an şi jumătate, este cea mai accentuată din ultimele decenii.

Raymond Yeung de la ANZ apreciază că industria Chinei se îndreaptă spre recesiune, iar un eventual armistiţiu în războiul comercial nu va ajuta prea mult doarece creşterea începe să fie frânată de factori interni.

În Uniunea Europeană, în trimestrul trei cea mai rapidă creştere a înregistrat-o Polonia, cea mai mare economie est-europeană. Avansul de 1,3% în ritm trimestrial (faţă de 0,8% în trimestrul anterior) ñ după datele Eurostat - reflectă mai ales consumul privat puternic ñ 2019 a fost an electoral. Analiştii de la ING notează că „datele privind contul curent sugerează performanţe solide din partea exporturilor. Până acum, producţia din Polonia a întrecut-o pe cea germană şi pe cele ale celorlante state din Europa Centrală şi de Est, însă este vizibilă o temperare. Între timp, datele din construcţii sugerează că investiţiile decelerează“. Analiştii au observat la populaţie o tendinţă de economisire şi de reţinere în ceea ce priveşte cheltuiala.

Ungaria şi-a menţinut în trimestrul trei ritmul de 1,1% din trimestrul anterior, creşterea fiind sprijinită de industrie, construcţii şi serviciile de piaţă, explică institutul de statistică maghiar. Polonia şi Ungaria sunt astfel campionii creşterii din Europa de Est. În urma lor, pe locul trei s-a plasat Bulgaria, cu un avans de 0,7% trimestru la trimestru. România, cu o creştere de 0,6%, ocupă locul următor.

„Creşterea din trimestrul trei din Europa Centrală şi de Est arată că, în timp ce creşterea PIB-ului regional a încetinit la cel mai lent ritm din ultimii trei ani, avansul a rămas puternic în Ungaria şi Polonia“, spun analiştii de la Capital Economics. „Dar cum slăbiciunea din zona euro îşi va pune amprenta şi mai mult, creşterea va încetini probabil mai accentuat în 2020.“

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7787
Diferență: 0,0209
Ieri: 4.7777
Azi: 4.3149
Diferență: 0
Ieri: 4.3149
Azi: 5.6852
Diferență: 0,0211
Ieri: 5.6840
Azi: 4.3771
Diferență: 0,4152
Ieri: 4.3590