Business Internaţional

Prăbuşirea preţului petrolului „arde“ energia din surse regenerabile

Prăbuşirea preţului petrolului „arde“ energia din surse regenerabile

Investiţiile globale în energie curată au explodat de la 60 de miliarde de dolari în 2004 la aproximativ 251 miliarde de dolari anul trecut

Autor: Daniela Stoican

19.12.2014, 00:04 1398
Prăbuşirea preţurilor petrolului, cu aproximativ 45% anul acesta, a determinat scăderea semnificativă a acţiunilor unora dintre cele mai mari companii  din sectorul energiei verzi, precum cel mai mare producător de turbine eoliene la nivel mondial, compania daneză Vestas, sau producătorul chinez de panouri solare Yingli Green Energy, scrie The Financial Times.
 

Titlurile Vestas au început să scadă puternic după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol – OPEC - a decis la sfârşitul lunii noiembrie să nu reducă producţia de petrol. Cotaţiile acţiunilor au picat în această perioadă cu 11%.

Titlurile Yingli Green Energy şi ale producătorului american de maşini electrice Tesla Motors au scăzut şi mai mult.

Chiar dinainte de decizia OPEC, preţurile mai scăzute ale petrolului au afectat vânzările de maşini cu propulsie hibridă în SUA, care au scăzut cu 11% în noiembrie în ritm anual. În schimb, vân­ză­rile unor mo­dele de ma­şini sport, cu consum ma­­re de carburant, au urcat cu 91% luna trecută.

Unii analişti spun că piaţa a reacţionat exagerat în privinţa companiilor din sectorul energiei eoliene şi al celei solare.

Totuşi rămâne întrebarea cum o perioadă prelungită de preţuri scăzute la ţiţei va afecta investiţiile globale în energie curată, care au explodat de la 60 de miliarde de dolari în 2004 la aproximativ 251 miliarde de dolari anul trecut.

Multe dintre investiţii au fost alimentate de majorarea subvenţiilor pentru energia regenerabilă, iar analiştii spun că men­ţi­nerea preţului petrolului la cote scăzute o perioadă lungă de timp vine să contrazică argumentul pe care îl aduc multe guverne, potrivit căruia consumatorii au mai mult de câştigat din finanţarea energiei regenerabile pentru că preţurile combustibililor fosili sunt aşteptate să crească, în timp ce preţurile pentru energia eoliană şi pentru cea solară vor scădea.

„O mare parte din politicile adoptate în ultimii ani au fost justificate prin deficitul de resurse şi prin creşterea continuă a preţurilor hidrocarburilor“, spune Ian Temperton de la Climate Change Capital, o firmă specializată în investiţii în energie regenerabilă.

Este totuşi prea devreme pentru a vedea clar impactul scăderii preţului petrolului asupra investiţiilor în energia regenerabilă. „Nu ne aşteptăm la un impact mare dacă preţul petrolului va scădea încă cu mult şi va rămâne la niveluri scăzute“, spune Angus McCrone de la firma de analiză Bloomberg New Energy Finance.

 
AFACERI DE LA ZERO