Business Internaţional

Prapastia aflata intre americanii de rand si miliardarii SUA s-a adancit semnificativ in ultimii ani

Prapastia aflata intre americanii de rand si miliardarii SUA s-a adancit semnificativ in ultimii ani

Peste 2 milioane de americani au fost fortati sa-si vanda proprietatile pentru ca nu mai au bani pentru ratele la credite

23.01.2008, 15:11 19

Cresterea veniturilor anuale ale celor mai bogati 1% din americani a depasit in perioada 2003-2005 veniturile totale ale celor mai saraci 20% dintre locuitorii Statelor Unite al Americii, conform datelor furnizate de Biroul pentru Buget al Congresului, scrie International Herald Tribune.
Cele mai sarace 5% dintre familiile americane au avut un venit total de 383,4 miliarde de dolari (266,5 miliarde de euro) in 2005, in timp ce numai cresterea veniturilor celor mai bogati 1% dintre americani a fost de 524,8 miliarde de dolari (364,8 miliarde de euro), cu 37% mai mult.
Veniturile totale ale celor mai bogate
1,1 milioane de gospodarii din America au fost de 1.800 de miliarde de dolari (1.250 miliarde euro), sau 18,1% din veniturile totale ale tuturor cetatenilor americani, in crestere cu 14,3% fata de 2003.
Pentru anul 2005, totalul veniturilor a 3 milioane dintre cei mai bogati americani a fost aproximativ egal cu totalul inregistrat de 166 de milioane dintre cei mai saraci americani, conform raportului inaintat de Biroul pentru Buget.
Raportul respectiv este cel mai nou document care atesta cresterea concentratiei averilor printre cei mai bogati americani, tendinta mentionata de presedintele George W. Bush intr-un discurs din luna ianuarie.
Rapoartele mai vechi bazate pe plata taxelor si impozitelor demonstrau ca in 2005 cei mai bogati 10%, respectiv 1% din populatie se bucurau de cele mai mari venituri anuale din 1928-1929 si pana acum.
Biroul pentru Buget al Congresului foloseste un alt indice pentru a calcula si compara veniturile medii anuale ale cetatenilor, si anume, "venitul exhaustiv". Acesta include beneficiile sociale nesupuse taxelor, ajutoarele sociale, accizele pentru produsele alimentare si o parte din asigurarile de sanatate si, prin urmare, ofera o imagine mai apropiata de realitate a statutului populatiei decat datele oferite de Biroul de taxe si impozite.
O mare parte din cresterea inregistrata se datoreaza revenirii pietei dupa criza financiara din 2000, aproximativ jumatate din veniturile celor 1% dintre cei mai bogati cetateni americani provenind din investitii de succes pe bursa, dar si din diverse afaceri.
In plus, in 2003 Congresul a redus taxele percepute pentru castigurile de capital pe termen lung, dar si pentru majoritatea dividendelor, ceea ce, conform expertilor, va incuraja oamenii sa transforme veniturile neimpozabile in venituri impozabile.
Unii economisti au fost rezervati fata de rezultatele pozitive, sustinand ca aceasta crestere a veniturilor este iluzorie si ca oamenii transforma sursele de venit in surse impozabile doar datorita impozitelor scazute. Mai mult, Biroul pentru Buget al Congresului Statelor Unite nu a precizat in niciun fel cauzele cresterii veniturilor.
Intrebat in ce masura aceasta crestere provine din reducerea taxelor sau din castigurile de pe piata, Peter Orszag, directorul Biroului pentru Buget, a declarat: " Nu pot raspunde la aceasta intrebare dintr-un motiv foarte simplu: nici noi nu stim".
Chris Frenze, directorul de personal din partea Partidului Republican al Comitetului Unit pentru Economie al Congresului, a afirmat ca aceasta crestere a veniturilor este mult mai modesta daca luam in calcul perioade mai lungi de timp.
Frenze a mai spus ca din anul 2000, veniturile celor mai bogati 1% din americani a crescut, in medie, cu 97.900 de dolari (68.000 euro), respectiv 6,7%, ceea ce nu depaseste cresterea puternica inregistrata in perioada 1992-1997.
Jared Bernstein, economist la Institutul de Politici Economice din Washington, caracterizeaza administratia Bush drept o "economie de tip yo-yo" , ca abreviere de la "you are on your own" (esti pe cont propriu). Bernstein a mentionat si ca diferentele din raport explica declaratiile cetatenilor cum ca "se simt efectiv jupuiti de bani de actuala administratie".
"Multi oameni se plang in mod justificat ca muncesc tot mai mult si mai bine, ca prepara o placinta tot mai mare si mai gustoasa, dar ca bucatile care le revin nu sunt deloc mai mari", declara Bernstein. "Nu are nicio insemnatate pentru familiile cu venit mediu si mic ca noi sa afirmam ca economia este in plina dezvoltare, in vreme ce economia lor este foarte diferita de cea a oamenilor din varf, deoarece aceasta economie functioneaza, dar nu la fel pentru toata lumea", a mai adaugat economistul.
Insa, indiferent de nivelul veniturilor, americanii au avut parte de o perioada prospera dupa ajustarea inflatiei din 2005, dar majorarile au fost aproape imperceptibile pentru cei cu venituri mici si substantiale pentru cei foarte bogati.
In medie, veniturile celor aflati in varful piramidei au crescut, in medie, cu 465.700 dolari (323.000 euro), respectiv cu 42,6% dupa ajustarea inflatiei.
In acelasi timp, veniturile celor mai saraci 5% din americani au crescut cu 200 de dolari (139 euro), respectiv cu 1,3%, iar cei cu venituri medii au avut parte de un castig de 2.400 de dolari (1.666 de euro), respectiv 4,3%.
Valoarea impozitelor federale platite de cei mai bogati 1% din americani a crescut, dar imperceptibil, in principal datorita reducerii semnificative a acestora. Acestia au platit 27,6% din taxele federale in 2005, in crestere fata de 22,9% cat s-a inregistrat in 2003.
In acelasi timp, partea de taxe platita de cei cu averi medii a scazut pana 9,3% fata de 10% in 2003.
Rata totala a impozitelor a scazut cu 1,8%, atingand 31,2% din PIB, din 2003 pana in 2005, in vreme ce rata medie a taxelor pe venit pentru cei mai bogati 1% din americani a scazut cu un punct procentual. Acest lucru se datoreaza in mare parte reducerii taxelor pe castiguri din investitii si dividende.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO