Alianţa de guvernământ Fidesz - Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria de duminică şi va avea 133 dintre cele 199 de locuri în Parlament, potrivit datelor Biroului Electoral Naţional.
"Eram sigur că facem lucrurile cum trebuie. Aşa că, dacă suntem sinceri şi vorbim clar, dacă nu vom face un pas în spate ... atunci această naţiune - când se va confrunta cu pericolul - se va aduna şi va demonstra o voinţă unică în lume. Rezultatul alegerilor este un succes atât de mare încât există o greutate mare a responsabilităţii pe umerii mei. Ungaria trebuie să conştientizeze realitatea, să vadă că Europa suferă de nesinceritate", a spus Orban într-un interviu pentru televiziunea Echo TV.
Premierul ungar a transmis un mesaj Bruxellesului că "lucrurile nu mai pot continua aşa", referindu-se indirect la criza migraţiei.
"Atunci când continentul nu este capabil să vorbească deschis despre problemele care îl afectează, despre temerile sale sau despre lucrurile pe care le consideră importante pentru viitor, nu contează dimensiunea militară a ţării, PIB-ul sau regiunea în care se află, ci puritatea gândirii şi a exprimării. Şi nu este vorba despre naţiuni mari şi naţiuni mici, ci despre naţiuni curajoase şi oameni curajoşi. Şi Ungaria este o ţară cu oameni curajoşi. Acesta este continentul nostru, aceasta este patria noastră. Nu ne opunem Europei şi Uniunii Europene, ci mai degrabă ne dorim ca Europa, Uniunea Europeană să aibă succes şi să fie puternică. Dar pentru asta trebuie mai întâi să vorbim deschis despre tot ce ne chinuie", a mai spus Viktor Orban.
Liderul de la Budapesta consideră că statele mari şi bogate ale Europei au comis multe greşeli, iar Ungaria urmăreşte să le corecteze.
"Ungaria nu doreşte să facă greşelile pe care le-au comis ţările mai mari şi mai bogate şi nu vrem ca Europa să fie distrusă de aceste greşeli; vrem să le corectăm. După alegerile de ieri, Ungaria va fi pregătită să contribuie pe deplin la sarcini europene comune. În primul rând, dorim ca Ungaria să rămână o ţară a maghiarilor. Avem o cultură şi, indiferent de abordarea cuiva faţă de Dumnezeu, o numim o cultură creştină; aceasta s-a dezvoltat dintr-o tradiţie de o mie de ani a statului creştin. [...] Modelul Ungariei este o politică europeană care deserveşte libertatea", a precizat Orban.
În ultimii doi ani, Viktor Orban a adoptat o atitudine vehementă anti-imigraţie şi a acuzat Uniunea Europeană de interese ascunse şi de o înţelegere cu miliardarul americano-rus George Soros privind distribuirea imigranţilor în statele europene.
Viktor Orban consideră că imigraţia este principala cauză a creşterii ameninţărilor teroriste din Europa. Guvernul de la Budapesta solicită comunităţii internaţionale să acorde prioritate măsurilor care vizează stoparea migraţiei şi garantarea siguranţei cetăţenilor. La 2 martie, Guvernul ungar a aprobat 12 propuneri de amendamente la pachetul de măsuri întocmit de ONU privind migraţia şi l-a trimis Adunării Generale a Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi NATO.