Business Internaţional

Prioritatile de pe agenda noului sef de la British Airways

20.07.2004, 00:00 15

Martin Broughton, noul presedinte al companiei British Airways (BA), a declarat ca reinnoirea consiliului de administratie. imbunatatirea raportului dintre  profitul operational si  vanzarile nete, reducerea datoriilor si gasirea unui succesor pentru Rod Eddington, directorul executiv al companiei, sunt printre prioritatile sale in ceea ce priveste linia de transport aerian., scrie Financial Times.
Broughton, fostul presedinte executiv al British American Tobacco, a precizat  ca intentioneaza sa reinnoiasca consiliul de administratie al BA, urmand sa aduca un membru nou in viitorul apropiat, alti membri ai consiliului urmand sa fie inlocuiti in timp de un an.
Reacordarea de dividende, care nu au mai fost platite in ultimii trei ani, in conditiile in care British Airways s-a confruntat cu criza generala a industriei de aviatie, nu constituie o prioritate imediata.
Actionarii institutionali ai BA au precizat ca "reducerea in continuare a datoriilor este mai importanta decat plata de dividende", potrivit lui Broughton. Datoriile nete ale BA au scazut cu 991 mil. lire sterline pana la 4,2 mld. lire sterline in anul fiscal incheiat la sfarsitul lunii martie, reprezentand astfel cel mai redus nivel din decembrie 1997 si mult scazute fata de varful de 6,6 mld. dolari din decembrie 2001, cand compania se straduia sa supravietuiasca  in urma efectelor negative pe care  atacurile teroriste din septembrie le-au avut asupra companiilor de transport aerian.
Broughton a spus ca principala prioritate a BA este sa atinga tinta de 10% in ceea ce priveste raportul dintre profitul operational si vanzarile nete, obiectiv stabilit de Eddington. Acest raport de 10% este aproape dublu fata de nivelul de 5,4% inregistrat anul trecut.
In acelasi timp, compania britanica se confrunta cu cresterea taxelor de pe aeroporturi, a preturilor la petrol, dar si cu cererile salariatilor referitor la majorararea salariilor acestora.
Negocierile  cu sindicatele reprezentand aproximativ 8.000 angajati BA au esuat saptamana trecuta, liderii sindicali avertizand ca este posibil sa fie nevoie de o a treia parte pentru a media conflictul.
BA intentioneaza sa reduca costurile cu angajatii cu 300 mil. lire sterline pana in martie 2006 si alte disponibilizari par inevitabile, in ciuda faptului ca peste 13.000 persoane au fost disponibilizate incepand cu luna august 2001.
Broughton a spus ca ar vrea sa reinnoiasca consiliul de administratie al BA astfel incat toti membrii sa ocupe pentru mai putin de noua ani functia in acest consiliu.



catalin.ciocan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO