Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, economia japoneza a traversat una dintre cele mai spectaculoase expansiuni din istorie. Din 1950 pana in 1970, PIB-ul pe locuitor a crescut de sapte ori. Japonia, in doar cateva decenii, s-a transformat dintr-o tara sfasiata de razboi intr-una din cele mai bogate natiuni de pe glob.
Totusi, in mod curios, locuitorii japonezi nu au parut ca devin mai multumiti de noul lor trai. Conform unui sondaj, procentul celor care au dat raspunsuri pozitive cu privire la calitatea vietii a scazut de la sfarsitul anilor 1950 pana la inceputul anilor '70. Ei erau din ce in ce mai bogati, dar nu neaparat mai fericiti.
Acest contrast a devenit un exemplu faimos a teoriei cunoscuta sub numele de paradoxul Easterlin. In 1974, un economist de la Universitatea din Pennsylvania, pe numele sau Richard Easterlin, a argumentat intr-un studiu de ce cresterea economica nu conduce neaparat la cresterea satisfactiei populatiei.
Nu este surprinzator faptul ca oamenii din tari mai sarace au devenit mai fericiti din moment ce si-au putut permite bunurile necesare. Dar de la acest punct, castigurile viitoare nu mai respecta proportionalitatea, "suficientul" capata alte conotatii. Un exemplu concret ar fi ca daca ai un iPod nu esti prea fericit, pentru ca incepi sa-ti doresti un iPod Touch.
Venitul relativ - cat de mult obtii fata de cei din jurul tau - conteaza mult mai mult decat venitul absolut, scrie Easterlin.
Paradoxul a devenit repede o teorie unanim acceptata, citata in ziarele academice si in mass-media. A intrat in convingerile spirituale umane ca banii nu pot cumpara fericirea.
Dar acum paradoxul Easterlin este in pericol. Doi economisti - tot de la Universitatea din Pennsylvania - au prezentat o teorie de combatere a paradoxului. Ei au captat repede atentia economistilor din toata lumea. Au primit totodata si un raspuns din partea lui Easterlin.
Cei doi economisti, Betsey Stevenson si Justin Wolfers, au argumentat ca banii tind sa aduca fericirea, insa nu o garanteaza. Ei au evidentiat ca in 34 de ani de cand Easterlin si-a publicat teoria, o invazie de sondaje de opinie au creat o noua perspectiva. "Mesajul principal este ca venitul nu conteaza", spune Stevenson.
Studiul se bazeaza pe sondaje de opinie realizate de firma Gallup in intreaga lume si arata faptul ca satisfactia vietii este mai mare in tarile mai bogate. Locuitorii acestor tari sunt multumiti de ceea ce au, chiar daca nu detin un iPod Touch.
Stevenson si Wolfers mai sustin ca venitul absolut pare sa conteze mai mult decat venitul relativ. In Statele Unite, aproximativ 90% din gospodariile care castiga cel putin 250.000 de dolari pe an spun ca sunt "foarte fericiti" intr-un sondaj recent realizat de Gallup. In gospodarii cu venituri de 30.000 de dolari, doar 42% din intervievati au dat acest raspuns. Dar datele internationale ale sondajului sugereaza ca cei cu venituri sub 30.000 de dolari s-ar putea sa nu fie fericiti din cauza ca traiesc intr-o tara mai saraca. Chiar si anomalia japonezilor nu este ceea ce pare la prima vedere. Ea are o explicatie. Stevenson si Wolfers au descoperit in vechile sondaje ca raspunsurile s-au schimbat de-a lungul anilor.
La sfarsitul anilor 1950 si inceputul anilor '60, cel mai favorabil raspuns pe care cei intervievati l-au oferit a fost "Chiar daca nu sunt remunerat satisfacator, eu sunt in general multumit cu viata pe care o duc". Dar in 1964, cel mai favorabil raspuns a devenit unul mai simplu "Complet satisfacut".
Nu e de mirare ca, mai apoi, procentul de oameni care au oferit acest raspuns a scazut. Cand iei in considerare doar anii in care sondajul a ramas acelasi, multimea de oameni care a raspuns cu "satisfacut" sau "complet satisfacut" a crescut.
Daniel Kahneman, un psiholog de la Princeton care a luat premiul Nobel in economie (2002), si-a petrecut cariera contrazicand economistii care cred ca banii sunt totul si a scris despre "aspiratia spre rutina" care a stat la baza paradoxului Easterlin.
Easterlin, care este acum la Universitatea din California de Sud, a primit o copie a studiului de la Stevenson si Wolfers. El a acceptat ca oamenii din tari mai bogate sunt mai fericiti. Dar ramane sceptic cu privire la faptul ca fericirea lor se datoreaza bogatiei. Rezultatul ar putea reflecta in schimb diferentele culturale ale modului de a raspunde la chestionar, spune el.
Easterlin ar fi mult mai convins daca i s-ar dovedi ca satisfactia a crescut in fiecare tara pe masura ce a crescut bogatia. In unele tari, poate asa s-a intamplat. Dar in altele - printre care Statele Unite si China - nu confirma dependenta celor doi indicatori.
Pe de alta parte, cei doi economisti recunosc ca datele de-a lungul timpului din fiecare tara nu redau intocmai realitatea. Dar mentioneaza ca satisfactia a crescut in 7 din cele 10 tari europene in care sondajul este efectuat inca din anii '70. A crescut de asemenea si in Japonia. Iar principalul motiv pentru care nu a crescut in SUA este ca plata pe ora a celor mai multi dintre angajati nu a crescut in ultimii ani.
Cresterea economica in sine, in mod cert, nu e suficienta pentru a garanta satisfactia populatiei - aceasta este marea contributie a lui Easterlin in economie. In Statele Unite, de exemplu, unele probleme de sanatate nu sunt impiedicate din cauza unei lipse de resurse - de exemplu tratamente pentru bolile de inima.
Cercetari recente au gasit de asemenea alte lucruri care fac oamenii mai fericiti - scurte calatorii, timp petrecut cu prietenii - lucruri care nu inseamna propriu-zis venituri mari.
Dar ar fi o greseala sa exageram cu acest argument.
Retinem doar ca economia in crestere nu face tarile mai bogate strict din punct de vedere material. Spre exemplu, cresterea economica poate finanta investitii in cercetari stiintifice care conduc la vieti mai lungi, mai sanatoase. Poate permite oamenilor sa viseze la calatorii pentru a-si vizita rudele pe care nu le-au vazut de ani de zile sau sa mearga in locuri niciodata vizitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
