În primele decenii ale ascensiunii spre topul celor mai mari economii ale lumii, China a fost propulsată de producţia industrială ieftină în fabrici cu costuri mici. Ultimul deceniu a adus o reechilibrare dinspre investiţii în industrie şi construcţii spre consum şi tehnologie. Schimbarea este problematică şi pentru economia chineză, care a decelerat considerabil, şi pentru restul lumii.
În primul rând, acum suferă companiile şi economiile occidentale care au pariat pentru creştere pe piaţa chineză. În topul acestei suferinţe este Germania, economie în stagnare. Apoi, China cucereşte lumea cu tehnologie, poate nu chiar de top, dar capabilă să concureze în ligile mari, şi ieftină. Exemple pot fi maşinile electrice chinezeşti, un ghimpe în coasta constructorilor auto vestici care încearcă disperaţi să de adapteze erei electromobilităţii, şi roboţii ieftini dotaţi cu inteligenţă artificială „Made in China“.
Cu aceştia din urmă au de furcă firmele de tehnologie din Coreea de Sud, o ţară asiatică avansată care se confruntă, ca multe altele din Europa, cu o criză demografică din ce în ce mai severă şi cu penurie de forţă de muncă. Din cauza acestor probleme, restaurantele sud-coreene au apelat la roboţi-ospătari ieftini fabricaţi în China. Potrivit Asociaţiei coreene a industriei roboţilor, în restaurantele sud-coreene funcţionează 5.000 de roboţi-ospătari, iar preţul scăzut al acestora îi împiedică pe membrii organizaţiei să vândă în ţară roboţii lor, scrie Financial Times.
Moda ospătarilor robotici a apărut acolo în timpul pandemiei, când o companie locală, KT Corp, a început să vândă un model de robot-ospătar, „Aglio Kim“, asemănător unui cărucior. Tehnologia a avansat atât de mult încât permite maşinăriilor să ia comenzi şi să livreze cu precizie mâncarea. Dar acum, se plâng executivii din sectorul tech coreean, piaţa este inundată de variante ieftine chinezeşti. Un robot adus din China costă între 7.500 şi 22.600 de dolari, o cincime din preţul echivalentelor coreene. Lupta dintre ospătarii roboţi coreeni şi cei chinezeşti este grea.
Atuul producătorilor locali este calitatea şi cunoaşterea pieţei locale. De asemenea, în ultimele luni au apărut start-up-uri care închiriază ospătari robotici. Însă nu sunt puţine vocile care cer ca producătorii locali să fie subvenţionaţi pentru a putea concura cu chinezii. Aceeaşi concurenţă poate că îi aşteaptă şi pe importatorii şi producătorii de roboţi europeni. Legat de Europa, trebuie spus că Kuka s-a lăudat în urmă cu câţiva ani cu testarea a ceea ce ei au numit „probabil primul robot specializat pe fast-food din lume“. Kuka, producător de roboţi şi de roboţi care produc roboţi, a fost cândva o perlă a tehnologiei germane.
Acum aparţine unei companii chineze de electrocasnice. În Uniunea Europeană, vechii constructori auto, companii enorme care mult timp au ignorat cursa elecromobilităţii, se plâng de asaltul maşinilor electrice chinezeşti, mai ieftine decât ale lor. Şi cer Comisiei Europene şi guvernelor măsuri de oprire a ofensivei. Există în Europa câteva cazuri în care statele în sine concurează cu producătorii chinezi de maşini electrice. Este vorba de Polonia şi Turcia, cu propriile branduri naţionale de maşină electrică. Varşovia este foarte în urmă cu planurile, dar a ales colosul chinez Geely ca furnizor pentru platforma care va sta la baza viitoarei Izera. Turcia a ieşit deja pe piaţă cu Togg. Este prima maşină naţională a Turciei şi este propulsată de motoare alimentate de baterii… chinezeşti.
Togg nu este ieftină şi concurenţa cu diferitele mărci de maşini electrice chinezeşti care pătrund pe piaţă este acerbă. Pentru a-şi ajuta marca naţională, guvernul turc a introdus în primăvară o suprataxă de vamă de 40% pentru aceste produse chinezeşti. Dar mărcile chineze de maşini electrice continuă să vină. Ele sunt ieftine în primul rând pentru că guvernul chinez a început să încurajeze acum mult timp electromobilitatea, dorind ca astfel să reducă poluarea aerului, iar China şi companiile sale au ajuns liderii lumii la producţia de maşini electrice şi componente pentru ele.
Apoi, anumite elemente ale producţiei industriale din China sunt subvenţionate. În plus, economia chineză trece printr-o perioadă de deflaţie din cauza încetinirii. Această încetinire, care se vede şi în consum, este toxică pentru economiile europene şi industriile dependente de China pentru materii prime, componente şi mai ales vânzări.
Una dintre cele mai expuse economii din Europa la încetinirea Chinei este Germania, un exportator net către piaţa chineză. De asemenea, Germania este un investitor important în China. La fel şi Franţa, potrivit unei analize a Morgan Stanley. Dar, ca întreg, blocul economic european nu are expunere semnificativă la economia chineză. În 2018, în medie 66% din exporturile statelor UE individuale se duceau pe piaţa Uniunii, şi doar 2,4% pe cea chineză. SUA sunt un partener de export mai mare decât China, arată o analiză din 2020 a Berlin Policy Journal. Dar, aşa cum adesea ne învaţă crizele, trebuie doar ca veriga cea mai slabă să se rupă pentru ca o problemă mare să se producă. Un studiu al CNBC a găsit că din punctul de vedere al veniturilor, cele mai expuse companii europene la China sunt din sectoarele miniere, auto, al produselor de lux, semiconductorilor şi tehnologiei de vârf. Printre „campionii“ expunerilor sunt Rio Tinto şi Anglo American. Când cererea chineză pentru materii prime scade, scad şi veniturile acestora. Iar când vânzările scad, coboară şi acţiunile. În sectorul auto, Porsche, BMW şi Volvo Cars sunt cele mai expuse. Cu vânzări anuale de 41 miliarde euro, BMW le întrece pe toate. De fapt, este cea mai expusă companie europeană nonpetrolieră cu acţiuni în indicele Stoxx Europe 600. Pe deasupra, are şi mijloace de protecţie slabe.
