Business Internaţional

Problema preţurilor la combustibil a ajuns şi în Germania: Autoritatea germană pentru concurenţă analizează preţurile la petrol şi benzină

Problema preţurilor la combustibil a ajuns şi în...

Autor: Dorin Oancea

18.07.2022, 07:32 42

Autoritatea germană pentru concurenţă a anunţat că, începând din luna mai, investighează divergenţa dintre preţurile la ţiţei, preţurile de vânzare la rafinării şi preţurile la staţiile de benzină, dar nu a tras încă nicio concluzie pentru a lua măsuri, scrie Reuters.

Germania a introdus o reducere la benzină pentru lunile iunie, iulie şi august pentru a-i ajuta pe automobilişti să facă faţă creşterii vertiginoase a preţurilor, ca parte a măsurilor de ajutorare ca răspuns la creşterea costului vieţii, dar preţurile ridicate care continuă să fie practicate au dus la acuzaţii de scumpire nejustificată.

Un purtător de cuvânt al biroului a declarat că instituţia a analizat discrepanţele de preţ, dar că nu a tras nicio concluzie.

"În acest stadiu, însă, nu suntem încă în măsură să facem declaraţii cu privire la marjele reale de profit sau la transferarea discountului pentru benzină", a declarat purtătorul de cuvânt pentru Reuters. "Rezultatele acestui studiu ne-ar putea oferi o bază pentru a aborda în mod ţintit posibilele încălcări ale legislaţiei privind concurenţa", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Anterior, Der Spiegel a relatat, citând o scrisoare din partea Ministerului Energiei, că autoritatea de reglementare investighează discrepanţe care ar putea indica o încălcare a normelor de concurenţă.

"În ceea ce priveşte pieţele de carburanţi, seturile de date iniţiale arată că diferenţele dintre preţurile de vânzare ale ţiţeiului şi cele ale rafinăriilor au crescut semnificativ", se arată în scrisoarea ministerului adresată unui membru al partidului de stânga Die Linke, potrivit Der Spiegel. Dar această divergenţă ar putea fi rezultatul unor probleme structurale de concurenţă, şi nu al unor încălcări ale regulilor de concurenţă, care au dus la creşterea preţurilor, potrivit raportului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO