• Leu / EUR4.7199
  • Leu / GBP5.2701
  • Leu / USD4.1541
Business Internaţional

Procter & Gamble îşi propune să schimbe total regulile industriei. Producătorul detergentului Tide vrea ca 50% dintre reclame să fie regizate de femei în următorii cinci ani. „Egalitatea de sexe poate aduce 28 de trilioane de dolari economiei globale”

Procter & Gamble îşi propune să schimbe total regulile industriei. Producătorul detergentului Tide vrea ca 50% dintre reclame să fie regizate de femei în următorii cinci ani. „Egalitatea de sexe poate aduce 28 de trilioane de dolari economiei globale”

Autor: Alex Ciutacu

20 iun 2018 94

Cel mai mare advertiser din lume plănuieşte să ajungă la egalitate între sexe în cadrul companiei, potrivit Fortune.

Procter & Gamble, care deţine sute de produse, de la detergentul Tide şi până la pampers, a anunţat la începutul săptămânii că lucrează la un proiect prin care, până în 2023, cel puţin jumătate din reclame să fie regizate de femei. În prezent, doar 10% din reclame sunt regizate de femei.

În timp ce Procter & Gamble nu-şi creează propriile reclame, cheltuie aproximativ 7 miliarde de dolari pe reclame propriilor produse.

Doar 30% dintre angajaţii industriei de marketing şi advertising din lume sunt de sex feminin, iar Procter & Gamble promite că va schimba regulile jocului.

Compania îşi propune să semneze promisiunea „Free the Bid”, care va cere ca cel puţin o femeie regizor să fie inclusă în orice grup de candidaţi finali pentru producţia unei reclame.

Pentru a încuraja schimbarea, P&G a anunţat două parteneriate noi: unul cu Queen Collective pentru a crea două filme de 12 minute, produse integral de femei, şi altul cu Katie Couric, pentru a-i susţine noile proiecte video din compania ei de media.

Corporaţia va lucra şi la propriul gender pay gap în rândul poziţiilor de director de creaţie. Doar 41% dintre aceste locuri în companie sunt ocupate în acest moment de femei. Compania speră să ajungă la un raport egal în următorii cinci ani.

În timp ce P&G speră să inspire şi alte companii să adopte politici asemănătoare, compania transmite şi mesajul conform căruia egalitatea între sexe în companie este bună pentru business.

Potrivit unui studiu realizat de iniţiativa #SeeHer, o astfel de mişcare generează cu 10% încredere mai mare în brand şi vânzări mai mari cu 20%.

Marc Pritchard, şeful de brand al P&G, arată spre acest efect, notând că „Unele dintre cele mai performante branduri din structura P&G au multe campanii în această direcţie. Este foarte clar că promovarea egalităţii între sexe nu este doar o forţă a binelui, ci o forţă de creştere”.

Acesta a declarat pentru Bloomberg că „egalitatea conduce creşterea. Dacă am ajunge la nivel global la egalitate economică între femei şi bărbaţi, economia lumii ar putea câştiga 28 trilioane de dolari”.

 

 

 

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7199
Diferență: -0,072
Ieri: 4.7205
Azi: 4.1541
Diferență: -0,6077
Ieri: 4.1484
Azi: 5.2701
Diferență: -0,4289
Ieri: 5.2885
Azi: 4.2531
Diferență: 0,0212
Ieri: 4.2506