Business Internaţional

Profitul grupului petrolier Chevron a scăzut cu aproape 6% în trimestrul al treilea, la 5 mld dolari

Autor: Marius Oncu

01.11.2013, 21:16 108

Mai multe companii petroliere mari au anunţat rezultate slabe pentru trimestrul al treilea din cauza scăderii câştigurilor obţinute din operaţiunile de rafinare. Chevron a avertizat anterior că producţia din trimestrul al treilea va creşte, menţionând că profitul diviziei de rafinare şi distribuţie va fi "semnificativ mai mic" faţă de aceeşi perioadă a anului trecut.

Câştigul pe acţiune s-a situat la 2,57 dolari, faţă de 2,69 dolari în urmă cu un an, iar veniturile companiei au avansat cu 1%, la 58,5 miliarde de dolari.

Analişti consultaţi de Reuters se aşteptau ca Chevron să anunţe un profit pe acţiune de 2,71 dolari şi venituri de 58,4 miliarde de dolari.

Producţia medie s-a situat în trimestrul al treilea la 2,59 milioane de baili echivalent petrol pe zi, faţă de 2,52 milioane de barili în perioada similară a anului anterior.

Chevron derulează anul acesta un plan de investiţii în producţie de 36,7 miliarde de dolari şi vizează o creştere de 1,5% a mediei zilnice, la 2,65 milioane de barili echivalent petrol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO