"În timp ce soarele răsare în acest frumos oraş, ne amintim de oamenii care au murit şi de familiile care au pierdut persoane dragi... Gândurile noastre sunt alături de voi toţi... RugăPentruParis", este mesajul publicat, alături de o fotografie a turnului Eiffel, de fostul fotbalist britanic David Beckam, care se numără printre celebrităţile ce au transmis mesaje de susţinere prin intermediul platformelor de socializare online.
Una dintre imaginile populare pe conturile celebrităţilor este cea a semnului păcii desenat în forma monumentului din capitala Franţei şi a fost publicată de John Legend şi Pharrell Williams, printre alţii.
Actorul Jared Leto şi-a schimbat fotografia profilului său de Twitter cu cea a steagului Franţei, notând mesajul "Paris, suntem alături de tine #ViveLaFrance".
"Ce an... Viaţa este atât de importantă. Preţuiţi fiecare moment al ei. Împărţiţi dragoste şi susţineţi-vă unii pe alţii", a transmis actriţa Olga Kurylenko.
Cântăreaţa Kelly Clarkson a întrebat pe Twitter "Ce este în neregulă cu oamenii!?", în timp ce starul pop Katy Perry le-a spus celor care îi urmăresc contul că este timpul "să se roage pentru Paris".
De la Hollywood au venit mesaje şi din partea lui Kate Hudson, care a publicat o imagine cu un citat aparţinând lui Mahatma Gandhi: "Nu există o cale spre pace, pacea este calea".
Actriţa Katie Holmes a ales să publice o fotografie a One World Trade Center din New York, clădire care, vineri noapte, a fost luminată în culorile roşu, alb şi albastru, în onoarea drapelului Franţei.
De cealaltă parte, actorul Rob Lowe a ridicat semne de întrebare pe contul său de Twitter privind decizia preşedintelui francez, Francois Hollande, de a închide graniţele ţării. "Oh, acum Franţa îşi închide graniţele", a scris acesta într-un prim mesaj legat de cele întâmplate la Paris. "Fie este cea mai proastă traducere a unui discurs important sau una a celui mai prost susţinut vreodată", a revenit actorul. Lowe a mai publicat un mesaj potrivit căruia a fost pe Stade de France din Paris şi că atacurile sunt "devastatoare pentru un loc pe care îl iubeşte".
Starul pop Justin Bieber, care a susţinut vineri un concert în Los Angeles, a cerut publicului să păstreze un moment de reculegere în memoria victimelor din capitala franceză.
Cel puţin 128 de persoane au fost ucise şi alte peste 200 au fost rănite în urma unor atentate teroriste care au avut loc, vineri seară, în şase zone din Paris. Printre persoanele care şi-au pierdut viaţa se numără şi doi cetăţeni români. În atacurile de la Paris, aproximativ 80 de oameni au murit în sala de concerte Le Bataclan, unde avea loc un show al trupei rock americane Eagles of Death Metal.