Business Internaţional

Să ne pregătim pentru reducerea ratingului Franţei? Cele mai mari bănci franceze, lovite în plex de situaţia Italiei

Să ne pregătim pentru reducerea ratingului Franţei? Cele mai mari bănci franceze după active lovite în plex de situaţia Italiei

Autor: Adrian Voicu

09.11.2011, 20:21 1899

BNP Paribas şi Credit Agricole, cele mai mari bănci franceze după active află acum că încercarea de extindere în Italia din ultimii zece ani le loveşte puternic, o astfel de lovitură riscând să afecteze şi ratingul Franţei, scrie Bloomberg.

În poziţia ingrată de a fi cele mai mari deţinătoare ale datoriei publice şi private italiene - cu datorii de 306 miliarde de euro la finele lunii iunie -, băncile franceze sunt lovite de efecte colaterale ale neliniştilor politice din Italia. La toate acestea se adaugă şi măsurile de austeritate ce urmează să fie adoptate de Italia, măsuri ce vor afecta creşterea economică a acestei ţări, creştere care în ultimul deceniu s-a limitat la o medie de 1%.

"Italia era o investiţie de vis pentru băncile franceze", este de părere Christophe Nijdam, analist bancar în cadrul AlphaValue din Paris. "Nimeni nu putea să îşi imagineze că criza datoriilor suverane va lovi o economie din G-7 la momentul respectiv. Dar criza politică transformă visul în coşmar".

Capacitatea Italiei de a-şi refinanţa datoriile este critică pentru instituţiile financiare franceze, care deţineau în iunie datorii de 78,6 miliarde de dolari în datorii guvernamentale şi aproape 228 miliarde de dolari în datorii private.

Datoria totală a Italiei, de 1.900 miliarde euro este a patra din lume, după SUA, Japonia şi Germania şi mai mare decât cele ale Greciei, Spaniei, Portugaliei şi Irlandei la un loc. Relativ la PIB, este cea mai mare din Europa după cea a Greciei, ridicându-se la aproximativ 120%.

"Italia a fost mereu taurul din magazinul de porţelanuri al băncilor franceze", spune Julian Chillingworth, care administrează active în valoare de 15 miliarde de lire sterline în cadrul Rathbone Brothers din Londra.

Italia va trebuie să îşi finanţeze obligaţiuni în valoare de 308 miliarde euro a căror maturitate se va implini anul viitor, conform datelor Bloomberg. Dar o dată cu trecerea costului de împrumut peste pragul de 7%, situaţia se agravează de la o oră la alta. Iar dacă băncile franceze suferă, suferă întreaga Franţă. Întrebarea care rămâne este: când va avea loc reducerea ratingului de top al Franţei de către principalele agenţii de rating.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO