Nu cu multă vreme în urmă, avertismentele privind o recesiune a profiturilor companiilor americane abundau, însă la închiderea sezonului de raportări pe primul trimestru al acestui an, situaţia pare să fie alta. Companiile americane o duc bine, potrivit Axios.
ÃŽn pofida temerilor larg răspânÂdite că câştigurile pe primul trimestru vor fi slabe, acestea au fost peste aÅŸteptări.
La startul sezonului de raportări, analiÅŸtii anticipau o scădere de aÂproaÂpe 7% în termeni anuali a câştiÂgurilor pe acÅ£iune pentru companiile parte a indicatorului bursier ameÂrican S&P 500. Acesta ar fi fost cel mai dramatic declin al profiturilor din 2020.
De fapt, cifrele nu au fost nici pe departe atât de slabe. Câştigurile pe acţiune s-au redus într-adevăr, dar cu numai 1,5%.
S&P 500 a atins un maxim istoric din punct de vedere al câştigurilor pe acÅ£iune în 2022, astfel că scăderea din primul trimestru al acestui an nu este nici pe departe una dramatică, scrie Axios. ÃŽn schimb însă economia ameÂricană se confruntă în prezent cu o recesiune a transportului de mărÂfuri, notează CNBC.
O încetinire a sectorului transÂporÂtului de mărfuri manifestată în date luni la rând continuă să se reÂflecte în activitate. Un sondaj recent CNBC al lanÅ£urilor de aprovizionare ce analizează stocurile ÅŸi spaÅ£iile de depozitare a consemnat o reducere a miÅŸcărilor camioanelor către ÅŸi din depozite.
Aceasta, dublată de o scădere cu 40% a comenzilor din sectorul manuÂfacÂturier anunţă o activitate redusă a sectorului de transport de mărfuri atât cu camioanele, cât ÅŸi pe calea ferată.
Preşedintele companiei JB Hunt din sector anunţa recent că acesta se află în mijlocul unei recesiuni.
Consumatorii americani se comÂportă de parcă vine recesiunea. „ConÂsuÂmatorii continuă să cheltuÂiasÂcă pe experienÅ£e ca divertismentul, călătoÂriile ÅŸi restaurantele, însă în ceea ce priÂveÅŸte bunurile cheltuielile acestoÂra se concentrează pe produsele eÂsenÂÅ£iale ÅŸi mai puÅ£in pe cele non-esenÂÅ£iale.
Din acest motiv sunt produse şi prin urmare transportate mai puţine bunuri“, arată Peter Boockvar, director de investiţii la Bleakley Financial Group.
Astfel de semnale privind recesiunea sunt esenţiale pentru deciziile viitoare ale băncii centrale americane (Fed) legate de dobânzi, cât şi pentru evoluţia burselor.