Business Internaţional

Şeful executivului Cataloniei: Am luat în calcul alegerile anticipate, dar nu am primit garanţii de la Madrid

Şeful executivului Cataloniei: Am luat în calcul...

Autor: Andrei Ionascu, Mediafax

26.10.2017, 18:28 85

"În ultimele ore înainte de expirarea puterii mele de a convoca alegeri anticipate, am luat în calcul exercitarea opţiunii de convocare a alegerilor. Am încercat să obţin garanţii, dar nu am primit un răspuns din partea Partidului Popular, care a dorit să accentueze tensiunea", a spus Puigdemont.

Carles Puigdemont şi-a anulat discursul de joi în care voia să anunţe dizolvarea Parlamentului Cataloniei şi organizarea de alegeri anticipate. Liderul catalan a discutat miercuri timp de şapte ore cu membrii cabinetului său în privinţa strategiei guvernului regional ca răspuns la acţiunile Madridului.

Senatul Spaniei este aşteptat să aprobe, vineri, planul lui Rajoy, în urma căruia executivul de la Barcelona va acţiona strict în baza directivelor primite de la guvernul de la Madrid. Formaţiunea conservatoare Partidul Poporului, condusă de către Mariano Rajoy, deţine majoritatea în Senat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO