• Leu / EUR4.9633
  • Leu / GBP5.7790
  • Leu / USD4.6099
Business Internaţional

Şeful NATO Jens Stoltenberg mizează pe sprijinul Marii Britanii pentru apărarea colectivă a NATO

Şeful NATO Jens Stoltenberg mizează pe sprijinul Marii Britanii pentru apărarea colectivă a NATO

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

09.11.2022, 19:45 30

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat miercuri, după întrevederea cu premierul britanic Rishi Sunak, că mizează în continuare pe contribuţiile Marii Britanii la apărarea colectivă, în contextul riscurilor generate de "regimuri autoritariste".

Primit la Downing Street, Stoltenberg i-a mulţumit lui Rishi Sunak pentru "susţinerea puternică" pe care Marea Britaie o oferă "alianţei transatlantice". "Într-o lume mai periculoasă, este chiar mai important să avem relaţia puternică pe care o avem între America de Nord şi Europa în cadrul NATO", a declarat Jens Stoltenberg la întâlnirea cu Rishi Sunak, conform stenogramei declaraţiilor, postată pe site-ul NATO şi vizualizată de agenţia MEDIAFAX.

"Marea Britanie contribuie la apărarea noastră colectivă în diverse moduri, conducând un grup de luptă multinaţional în Estonia, prin protejarea spaţiului aerian est-european cu misiuni de poliţie aeriană, dar şi cu numeroase nave şi capabilităţi maritime (...)", a continuat Stoltenberg.

"Sigur că Marea Britanie a fost şi este o naţiune de prim-plan în privinţa furnizării de sprijin Ucrainei, antrenând militari ucraineni de mulţi ani. Iar acum, în mod evident, Marea Britanie a intensificat sprijinul după invazie (...)", a subliniat Stoltenberg.

"Aceste lucruri arată rolul de conducere pe care Marea Britanie îl are în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi sunt absolut sigur că pot continua să mizez pe Marea Britanie într-o lume mai contestată şi în contextul în care trebuie să investim cu toţii mai mult în apărarea colectivă, într-o lume în care suntem vizaţi de provocări din ce în ce mai mari ale regimurilor autoritariste", a subliniat Stoltenberg.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9633
Diferență: -0,1268
Ieri: 4.9696
Azi: 4.6099
Diferență: -0,9944
Ieri: 4.6562
Azi: 5.7790
Diferență: 0,3909
Ieri: 5.7565
Azi: 5.0913
Diferență: -0,4147
Ieri: 5.1125