• Leu / EUR4.8079
  • Leu / GBP5.7552
  • Leu / USD4.4355
Business Internaţional

Sfârşitul unei ere: S-a terminat cu bonusurile pentru angajaţi. Se anunţă o nouă furtună în piaţa muncii, iar noul tsunami vine chiar de pe Wall Street

Sfârşitul unei ere: S-a terminat cu bonusurile pentru angajaţi. Se anunţă o nouă furtună în piaţa muncii, iar noul tsunami vine chiar de pe Wall Street

Autor: Eduard Ivanovici

18.01.2020, 08:05 6390

Într-o perioadă în care tehnologia se mişcă cu o viteză pe care nici măcar nu o putem percepe în totalitate, Chris Purves, şeful departamentului de dezvoltare strategică din cadrul UBS, încearcă să îi convingă pe oameni că lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel, de vreme ce vor avea să se „dezveţe” de obiceiurile pe care le-au avut aproape toată viaţa, scrie Bloomberg.

Pe lângă faptul că programele software le vor şti următoarea mişcare cu mult înainte să fie pusă în acţiune, Purves prezice că va dispărea o întreagă cultură: cea a bonusurilor. Compensaţiile vor fi ultima frontieră în ceea ce priveşte avansul tehnologiei spre sectorul financiar.

Viitorul pare să contureze o realitate în care angajaţii se îndreaptă cu paşi siguri spre o sistematizare electronică la nivel colectiv. În cadrul locului de muncă, birocratizarea va deveni tot mai accentuată, decizie ce va lua din importanţa deciziilor individuale, şi, în consecinţă, nevoia de a înmâna bonusuri va dispărea.

„Vrem să angajăm oameni care sunt mai puţin motivaţi de bonusuri şi de raportul profit/pierderi şi mai degrabă de ţelurile pe termen lung pe ce care le prevede piaţa în 10 ani, de exemplu. Ideea conform căreia ai fi reponsabil pentru propriul destin a dispărut. Totul este acum un sport de echipă.”, a declarat Purves.

Mişcările spre această direcţie tind să fie mai rapide decât ne-am imagina. Un număr nederminat de programatori au primit licenţă de schimb de acţiuni în cadrul JPMorgan, cea mai mare bancă din lume după capitalizare. Toate acestea se întâmplă într-o perioadă în care compania de holding bancar Goldman Sachs lansează una dintre cele mai impresionante runde de angajare din istoria recentă, iar compania de servicii financiare Citigroup plănuieşte să recruteze circa 2.500 de programatori.

Competiţia dintre giganţi precum Google şi Facebook nu a însemnat neapărat un număr mai mare de prime pentru angajaţi, chiar dacă aptitudinile tehnologice sunt la mare căutare de-a lungul globului. Majoritatea salariilor vor rămâne în cel mai bun caz la nivelul actual, potrivit Options Group, o firmă de recrutare în domeniul financiar.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8079
Diferență: 0,1145
Ieri: 4.8024
Azi: 4.4355
Diferență: -0,0901
Ieri: 4.4395
Azi: 5.7552
Diferență: 0,4731
Ieri: 5.7281
Azi: 4.5355
Diferență: 0,2165
Ieri: 4.5257