Business Internaţional

Spania va cere un ajutor financiar pentru bănci de peste 40 miliarde euro

Spania va cere un ajutor financiar pentru bănci de peste 40 miliarde euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Autor: Marius Oncu

26.11.2012, 13:48 349

Guvernul Spaniei va cere 40-42,5 miliarde de euro de la ţările zonei euro pentru a susţine sectorul bancar confruntat cu probleme, au declarat surse din executivul de la Madrid.

Ţările din zona euro au anunţat în iunie până la 100 de miliarde de euro pentru Spania, fondurile urmând să fie folosite la sprijinirea sectorului bancar spaniol, lovit puternic de criza domeniului imobiliar, potrivit  publicaţiei locale El Pais.

Spania va folosi 37 de miliarde de euro pentru cele patru bănci naţionalizate, Bankia, Novagalicia, CatalunyaCaixa şi Banco de Valencia, iar 2,5 miliarde de euro pentru recapitalizarea unei instituţii înfiinţate recent pentru activele toxice, scrie El Pais.

Fonduri de încă 2-3 miliarde euro ar putea fi utilizate pentru alte bănci care ar avea nevoie de ajutorul statului.

Potrivit El Pais, autorităţile europene vor transfera 35 de miliarde de euro unui fond al statului spaniol la mijlocul lunii decembrie, în schimbul unor concedieri masive la cele patru bănci.

Secretarul de stat din Ministerul de Finanţe al Economiei Miguel Temboury a declarat săptămâna trecută că Spania va accesa, probabil, mai puţin de 40 de miliarde de euro pentru susţinerea băncilor.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO