Business Internaţional

Pentru a sparge izolarea internaţională, Rusia îi tentează pe turiştii străini cu vize electronice gratuite: consilierii l-au convins pe Putin să-şi deschidă ţara promiţându-i venituri din turism mai mari decât cele din comerţul cu arme

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin exersând trageri la ţintă la un campionat naţional de biathlon din oraşul-staţiune turistică Soci.

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin exersând trageri la ţintă la un campionat naţional de biathlon din oraşul-staţiune turistică Soci.

Autor: Bogdan Cojocaru

06.10.2019, 21:50 1331

Cu ţara izolată comercial şi financiar după ce a invadat Ucraina, cu economia ajunsă la un pas de criză, administraţia preşedintelui Vladimir Putin a început să pună în aplicare un plan care ar trebui să facă din Rusia cea dependentă de exporturile de gaze şi petrol una din principalele destinaţii turistice ale lumii: introducerea de vize electronice gratuite.

Prin acest program, cetăţenii din toate statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii, pot de la 1 octombrie să viziteze Sankt Petersburg, unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Rusiei şi oraşul natal al lui Putin, unde teoretic pot întâlni, spre exemplu, turişti nord-coreeni.

În prezent, de vize electronice gratuite beneficiază 53 de state pentru intrarea pe la puncte vamale aeriene, navale, auto şi pietonale din regiunile Sankt Petersburg şi Leningrad, potrivit datelor ministerului rus de externe. Programul a fost implementat la ordinele lui Putin, scrie presa rusă, şi va fi extins în câţiva ani. Dacă înainte obţinerea unei vize era un proces costisitor ca timp şi bani, acum aplicarea se face online, pe o pagină specială de pe site-ul ministerului afacerilor externe al Rusiei. Noul regim de vize electronice include deocamdată o perioadă de şedere de până la 96 de ore. De la 1 ianuarie 2021 va fi aplicabil în tot restul Rusiei, un stat imens care se învecinează cu Japonia şi Alaska la est şi penetrează graniţele Uniunii Europene prin enclava dotată cu arme nucleare Leningrad, scrie Bloomberg. Până atunci, va fi dezvoltată o aplicaţie specială care va simplifica şi mai mult procesul. În cel mai rău caz, comisioanele nu vor depăşi 50 de dolari.

Într-o lume în care ţări foarte stricte, cum este Arabia Saudită, se deschid turismului, Rusia a rămas în urmă. Kremlinul, o forţăreaţă la propriu, a rezistat propunerilor oficialilor responsabili cu creşterea economică de a coborî podurile metaforice pentru ca mai mulţi turişti străini să poată explora Rusia şi aduce astfel venuri la buget. Iar Rusia poate fi darnică cu vizitatorii: cultura, istoria, religia, frumuseţile naturale infinite, satele tradiţionale şi oraşele vibrante pot oferi turiştilor un mix unic în lume.

Consilierii lui Putin spun că a fost nevoie de un eveniment fotbalistic de amploare, de Campionatul Mondial 2018, şi de banii cheltuiţi de cele trei milioane de fani care au primit vize gratuite pentru a-l convinge pe Putin că tehnocraţii săi pot gestiona fluxurile masive de turişti străini fără a compromite siguranţa naţională. Putin are nevoie de bani la buget aşa cum centralele sale nucleare au nevoie de apă. O deloc populară propunere de reformă a pensiilor, prin care ar fi majorată vârsta de pensionare pentru că nu mai sunt bani de pensii, i-a redus popularitatea. „Rusia vede acum turismul ca pe un sector strategic“, explică Zarina Doguzova, o tânără de 34 de ani aleasă recent să se ocupe cu implementarea iniţiativei vizelor electronice. „Aceasta este sarcina noastră, să întâmpinăm milioanele de turişti care vor sosi din întreaga lume.“

Absenţele notabile de pe lista e-vizelor sunt membrii aşa-numitei alianţe Five Eyes (cinci ochi, în tra­ducere) de punere la comun de in­for­maţii: SUA, Marea Britanie, Australia, Canada şi Noua Zeelandă - principalele naţiuni anglofone. Cetăţenii acestor state au în continuare voie să vină în Rusia, dar trebuie să treacă printr-un proces birocratic mai stufos şi costisitor.

Putin a cedat ideii de a deschide Rusia turismului după ce i s-au prezentat prognoze care arată că încasările din turism vor depăşi în câţiva ani veniturile din exportul de arme. Facilitarea intrării în ţară pentru populaţia celei mai mari părţi a statelor lumii se aliniază, de asemenea, eforturilor Kremlinului de a proiecta ideea de soft power în contextul valurilor de ştiri negative despre Rusia care bombardează publicul, mai ales pe cel din Occident. „Vrem ca străinii să privească la Rusia nu prin ecranele Fox News, ci prin oamenii pe care-i vor întâlni aici“, a afirmat viceministrul economiei Sergey Galkin. Printre alte naţiuni, de primele vize electronice pentru Sankt Petersburg beneficiază nord-coreeni şi iranienii. De doi ani, nord-coreeni pot intra cu viză electronică şi în oraşul din estul extrem Vladivostok. De asemenea, pe listă figurează Japonia, Qatar, India, Turcia, Serbia şi Macedonia de Nord.  Ministerul economiei se aşteaptă ca schimbările să tripleze veniturile din turism la 29 de miliarde de dolari până în 2035, cam cât cheltuie ruşii în străinătate, catapultând ţara în top 10 al destinaţiilor turistice, de la locul 16 în prezent, potrivit cifrelor Organizaţiei Mondiale a Turismului. Rusia a găzduit 25 de milioane de turişti anul trecut, dar doar o treime dintre ei au venit din afara fostei URSS.

Întins pe 11 fuse orare, statul cu cel mai mare teritoriu din lume are destule de oferit turiştilor, aşa cum a putut vedea oricine a fost atent la publicitatea făcută lui Putin în ultimele două decenii. Colonelul KGB în retragere a fost filmat navigând alături de balene în apele Pacificului, marcând animale sălbatice în tundra Siberiei, escaladând vulcani activi în Orientul Îndepărtat, scufundându-se în adâncurile lacului Baikal cu un minisubmarin şi aducând la suprafaţă ceramică antică din Marea Neagră. 

Însă trofeul turismului rusesc este St. Petersburg, cunoscut ca Leningrad când Putin s-a născut acolo. Fondat în 1703 ca „fereastră către Europa“ de reformatorul Petru cel Mare, oraşul este descris acum ca „Veneţia nordului“ datorită canalelor sale mari, a colecţiilor de artă fabuloase şi clădirilor ornamentate proiectate de arhitecţi italieni. E-vizele permit o şedere de opt zile în ţară, iar durata se va dubla când sistemul va fi introdus la scară naţională. Oficialii din St. Petersburg spun că în prima zi a noului regim au primit peste 3.500 de cereri. De asemenea, Rusia va pune capăt cerinţei ca vizitatorii să fie înregistraţi la autorităţile locale atunci când sosesc, o povară birocratică moştenită din era comunistă care-i afectează pe utilizatorii platformelor de booking şi ai motelurilor, dar nu înainte de 2021.

Neajunsuri precum infrastructura slabă şi sărăcia nu i-au descurajat pe turiştii cu tradiţie cum sunt cei din Spania. Dintre fanii veniţi la Cupa Mondială, cei spanioli au fost cei mai mulţi. Din nefericire pentru ei, echipa lor a fost eliminată de Rusia. Cu toate acestea, numărul de spanioli care au vizitat Rusia în prima jumătate a acestui an a crescut cu 50%, iar cel al francezilor, naţiunea câştigătoare a campionatului, a sărit cu 40%. Destinaţii de nişă ca Murmansk, cel mai mare oraş din Arctica, atrag deja mai mulţi vizitatori ca rezultat al acordurilor de eliminare a vizelor cu China şi alte câteva state, însă ridicarea barierelor pentru turiştii occidentali îi încântă cel mai mult pe antreprenorii locali. „Să cauţi aurora boreală este deja un trend major, iar s-o vezi din Rusia te costă de două-trei ori mai puţin decât în Scandinavia“, spune Aleksey Renzhin, proprietarul companiei de turism North For You.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO