Business Internaţional

Speranţele de redresare a economiei Germaniei se întăresc. Creşte însă teama de un al doilea val al pandemiei

Speranţele de redresare a economiei Germaniei se întăresc. Creşte însă teama de un al doilea val al pandemiei

Autor: Catalina Apostoiu

09.08.2020, 21:33 185

♦ Volumul comercial se menţine cu 10% sub nivelul aceleiaşi perioade din 2019, iar orice perspectivă pozitivă este umbrită de reluarea creşterii cazurilor de îmbolnăvire.

Speranţele într-o revigorare rapidă a celei mai mari economii europene, cea a Germaniei, se menţin în condiţiile în care sectorul manufacturier începe să prindă din urma sectoarele orientate către consum.

În acelaşi timp, indi­ca­torii comerciali semnalează o revenire.

Totuşi, perspectivele pozitive sunt um­brite de o reluare a creşterii cazu­ri­lor de îmbolnăvire, care generează te­meri privind un al doilea val al pan­demiei.

Producţia industrială a avansat cu 8,9% în iunie, uşor peste aşteptări, anunţul venind după date anterioare ce au indicat o creştere a cererii fabricilor germane. Ultimele date sugerează că cea mai mare economie europeană şi-ar putea reveni mai rapid decât economiile vecine, scrie Bloomberg.

În condiţiile în care indicatorii comerciali semnalează de asemenea o redresare, părţi în mod tradiţional influente ale economiei germane înregistrează acum o îmbunătăţire care a fost până acum concentrată în principal în sectorul consumului privat.

„După ce s-a bazat iniţial pe cheltuielile interne de consum pe bunuri, procesul de redresare se generalizează către producţie şi dinspre cererea internă către cea externă“, arată Holger Schmieding, economist-şef Berenberg. „În absenţa unui accident major, Germania poate recupera cel puţin jumătate din declinul de pe trimestrul doi la nivel de PIB deja în trimestrul trei“.

Cererea fabricilor germane s-a situa în iunie la aproximativ 90% din nivelurile înregistrate ultima dată la sfârşitul anului trecut.

Însă, deşi producţia industrială a înregistrat o creştere record, depăşind avansul revizuit de 7,4% din mai, producţia se menţine cu 11,7% sub nivelul atins în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit Financial Times.

Companiile din sectorul industrial al ţării se aşteaptă la o continuare a tendinţei ascendente şi la o creştere a producţiei în următoarele trei luni, indică un sondaj separat realizat de Institutul Ifo.

Volumele comerciale ale Germaniei au înregistrat de asemenea o revenire în iunie, pe fondul unei creşteri puternice a valorii bunurilor trimise către şi primite din China. Comerţul cu SUA a scăzut însă.

Exporturile celei mai mari economii europene au crescut cu 14,9% la 96 miliarde de euro în iunie faţă de luna mai, cea mai puternică creştere din 1990. Importurile au urcat cu 7% la 81 mld de euro, cel mai puternic avans din mai 2010.

„Cu aceste cifre solide, o revizuire în sus a datelor pe trimestrul doi nu ar trebui exclusă“, arată Carsten Brzeski, economist-şef ING.

Totuşi, volumul comercial se menţine cu aproximativ 10% sub nivelul aceleiaşi perioade din 2019, iar orice perspectivă pozitivă este umbrită de reluarea creşterii cazurilor de îmbolnăvire.

 
 
AFACERI DE LA ZERO