• Leu / EUR4.9480
  • Leu / GBP5.6665
  • Leu / USD5.0712
Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

Funcţionarii britanici au intrat în grevă ieri, ziua prezentării noului buget de austeritate de către Guvern, pentru a-şi apăra condiţiile de muncă, salariile şi pensiile, relatează AFP. La acţiune au participat salariaţi din cadrul unor departamente ministeriale, muzee, servicii de ocupare a forţei de muncă, tribunale şi controlul vamal. Pichetări şi greve au fost organizate în faţa unor instituţii publice. Sindicatul Serviciilor Publice şi Comerciale (PCS) conta pe participarea a 250.000 dintre membrii săi la această grevă, care se înscrie în cadrul unui program de acţiuni de trei luni împotriva măsurilor de austeritate. Dar, potrivit Guvernului, „mai puţin de 95.000 de funcţionari“ se aflau în grevă. O altă manifestaţie era prevăzută în cartierul Westminster, la Londra, în momentul în care ministrul de finanţe George Osborne urma să prezinte Parlamentului, la prânz, un nou buget de austeritate, continuând aceeaşi politică, în pofida ameninţărilor de recesiune. „Noi am spus, în urmă cu doi ani, că austeritatea nu va merge şi am avut dreptate. În afară de a reduce nivelul de trai al funcţionarilor, care muncesc din greu, există altă soluţie. Aceasta vrem să spunem cu voce tare prin intermediul acţiunii“, a explicat secretarul general al PCS, Mark Serwotka, acuzând Guvernul că refuză să negocierile. „Guvernul impune tăieri din salariile (unor funcţionari), reduce pensiile şi încearcă să distrugă condiţiile de muncă“, a apreciat el.

Grupul german Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, a rechemat 384.181 de vehicule de pe piaţa chineză pentru remedierea unei defecţiuni la cutiile de viteză care a fost săptămâna trecută subiectul unei emisiuni de televiziune cu audienţă mare, scrie AFP. „În cazuri rare, o defecţiune electrică poate provoca oprirea alimentării cu electricitate a maşinilor aflate în mers“, se arată într-un comunicat al VW, în care se precizează că direcţia şi sistemul de frânare nu sunt afectate de această problemă. Vehiculele vizate de campania de rechemări, fabricate în perioada decembrie 2008-începutul lunii martie 2013, sunt modele importate, precum Audi A3, şi altele asamblate în China, cum sunt Volkswagen Magotan şi Passat, conform autorităţii chineze pentru supravegherea calităţii produselor. Autoritatea a ajuns la concluzia, după o investigaţie de un an, că sistemul cutiei de viteză DSG fabricat de grupului german, care nu necesită ambreiaj, poate provoca pene de motor şi riscuri ascunse pentru siguranţă. 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9480
Diferență: -0,0202
Ieri: 4.9490
Azi: 5.0712
Diferență: 0,4815
Ieri: 5.0469
Azi: 5.6665
Diferență: 0,5287
Ieri: 5.6367
Azi: 5.1139
Diferență: -0,9932
Ieri: 5.1652