Business Internaţional

Ştiri pe scurt din business internaţional

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Beijingul a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute crearea unei „zone de identificare şi apărare aeriene“ în Marea Chinei de Est, care include insulele aflate sub controlul Japoniei, dar care sunt revendicate de China, provocând un protest puternic din partea autorităţilor de la Tokio, relatează AFP. Crearea acestei noi zone de apărare aeriană este însoţită de reguli pe care este necesar să le respecte toate avioanele care o tranzitează, sub ameninţarea unei intervenţii a forţelor armate, a anunţat ministerul chinez al apărării într-un comunicat. Japonia a reacţionat puternic faţă de anunţul Beijingului, semnalând că Japonia „nu va putea accepta vreodată zona creată de China“ şi că aceasta va marca „o escaladare“ a tensiunilor dintre cele două ţări cu privire la arhipelagul Senkaku, ceea ce ar fi „foarte periculos“, se arată într-un comunicat al ministerului japonez.

Mii de manifestanţi au ieşit pe străzile Madridului la apelul sindicatelor şi organizaţiilor cetăţeneşti pentru a denunţa politica de austeritate a guvernului şi a exprima o serie de revendicări, relatează AFP. Summitul social, care regrupează sindicatele şi o sută de asociaţii, a convocat acest marş alături de valul cetăţenesc, format din colective profesionale precum educaţia şi sănătatea pentru apărarea serviciului public, care manifestează de obicei împreună. La doi ani de la venirea la putere a noului guvern spaniol, ţara se îndreaptă către creştere economică, însă se află în pragul unei grave crize sociale, cu o rată a şomajului de aproape 26 la sută.

România va organiza marţi a doua reuniune la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, la care vor participa 16 şefi de guvern. La eveniment vor participa, alături de premierul României, Victor Ponta şi de cel al Consiliului de Stat al RP Chineze Li Keqiang, şefii de guvern ai Albaniei, Bosniei-Herţegovina, Bulgariei, Cehiei, Croaţiei, Estoniei, Lituaniei, Macedoniei, Muntenegrului, Poloniei, Serbiei, Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei şi ministrul de externe din Letonia. Aceasta este a doua reuniune a şefilor de guverne din ţările Europei Centrale şi de Est şi China după cea organizată în 2012 la Varşovia. Vor avea loc întâlniri bilaterale, semnarea unor memorandumuri şi un forum economic.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO