Business Internaţional

SUA, cea mai mare economie a lumii, în pericol în lipsa unui acord privitor la un nou pachet de stimulente fiscale

SUA, cea mai mare economie a lumii, în pericol în lipsa...

Autor: Catalina Apostoiu

04.08.2020, 00:05 531

Avertismentele privitoare la pericolele pentru economia americană, cea mai mare a lumii, generate de lipsa de acord dintre Congres şi Casa Albă privitoare la un nou pachet de stimulente fiscale, devin din ce în ce mai disperate, relatează Financial Times.

Mark Meadows, şeful cabinetului de la Casa Albă, a a­nun­ţat la finalul săptămânii trecute că cele două părţi sunt în con­­tinuare departe de a ajunge la un acord după expirarea pro­­gramului de beneficii de şomaj de urgenţă de 600 miliarde de dolari pe săptămână. Acesta a declarat că nu este optimist cu privire la încheierea unui a­cord „în viitorul foarte apropiat“.

Democraţii vor să reînno­ias­că beneficiile de 600 mld. do­lari pe săptămână la acelaşi nivel pâ­nă la începutul anului 2021, în­să republicanii se opun. În mar­­tie şi aprilie, Casa Albă şi Con­gresul s-au pus rapid de a­cord cu privire la susţinere fis­ca­lă de 3.000 mld $ pentru econo­mie.

Lipsa unui acord provoacă ne­linişte şi în cadrul băncii cen­trale americane, preşedintele aces­tuia, Jerome Powell, îndem­nând în repetate rânduri Congresul să ofere susţinere su­pli­mentară pentru economie. Oficialii băncii se aşteaptă ca eco­no­mia americană să se contracte cu 6,5% în acest an, însă de­cli­nul ar putea fi mai pround dacă stimulentele sunt retrase. O scădere a economiei americane ar afecta de asemenea eco­no­mia mondială, aşteptată să se contracte cu 4,9% în acest an.

Economiştii americani avertizează că dacă nu va exista un acord privitor la beneficiile de şomaj, ar putea exista pierderi suplimentare de locuri de muncă în cadrul companiilor afectate de o scădere a cheltuielilor de consum.

Speranţa analiştilor şi economiştilor este ca actualul impas să fie depăşit rapid, dar detaliile vor conta. „Orice reducere a beneficiilor de şomaj va avea un impact puternic asupra cheltuielilor de consum“, se arată într-o notă a Oxford Economics.

Cheltuielile de consum au crescut pentru a doua lună consecutiv în iunie, consumul îndreptându-se către o revenire în trimestrul trei, dar aceasta ar putea fi limitată de reluarea creşterii îmbolnăvirilor şi expirarea beneficiilor de şomaj, potrivit Reuters.

Negocierile privind noi stimulente vin în condiţiile în care agenţia de credit Fitch şi-a redus perspectiva privitoare la datoria SUA la finalul săptămânii trecute, avertizând că creşterea cheltuielilor federale pentru diminuarea impactului pandemiei a dus la o deteriorare a finanţelor publice, scrie Financial Times.

Agenţia şi-a redus perspectiva la negativă de la stabilă, dar şi-a afirmat ratingul triplu A. Aceasta a estimat că datoria SUA va atinge 130% din PIB în 2021, notând însă că ţara a reuşit să-şi asigure costuri de finanţare extrem de scăzute, evidenţiind „flexibilitatea financiară excepţională“ a guvernului american.

Fitch a anunţat că se aşteaptă ca stimulente de 1.000 mld $ să fie aprobate de Congres în august, anticipând în acelaşi timp că economia americană se va contracta cu 5,6% în acest an în pofida intervenţiei guvernului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO