SUA şi aliaţii se mobilizează abia după ce sute de sirieni au murit într-un atac cu gaze, Irakul e în pragul războiului civil, iar în Egipt bisericile ard

În partea „dezvoltată“ a Orientului Mijlociu, premierul Turciei, cândva considerat cel mai bun prieten din regiune al Casei Albe, dă vina pe Israel pentru violenţele din Egipt, iar mulţi alţii învinovăţesc SUA, a căror stra­tegie politică în regiune este clar că a eşuat.

Ca reacţie, SUA şi eternul aliat militar Marea Britanie au avertizat cu un „răspuns serios“ dacă se dovedeşte că regimul aflat la putere în Siria a folosit arme chimice, iar dovezile adunate de spionajul celor două pu­teri indică spre această idee. SUA şi-a repo­ziţionat deja flota din Marea Mediterană pentru a facilita o lovitură militară pe teritoriul sirian.

Strategia ameriană în Orientul Mijlociu era simplă şi elegantă, scrie The Wall Street Journal. SUA ar fi urmat că colaboreze cu gru­pările islamiste moderate precum Parti­dul AK din Turcia şi Frăţia Musulmană din Egipt pentru a consolida democraţia în regiune. Astfel, administraţia preşedintelui Barack Obama ar fi apropiat SUA de „centrul moderat“ al lumii ara­be. Apoi, demostrând mu­sul­manilor că partidele paş­nice şi moderate ar putea aduce pacea şi rezultate economice, America ar fi izolat şi mar­ginalizat forma­ţiu­nile teroriste sau ra­dicale. În cele din urmă, aceste grupări, cu sprijin american, ar fi răspândit demo­craţia în alte ţări din Orientul Mijlociu îmbu­nă­tăţind condiţiile sociale şi econ­omice şi eradicând în felul acesta rădăcinile fanatismului şi terorismului.
 

Cu ce au greşit americanii

Însă Casa Albă a făcut cinci mari greşeli de strategie. Washingtonul a evaluat greşit maturitatea şi capacitatea politică a grupurilor islamiste pe care le-a sprijinit, a interpretat eronat situaţia politică din Egipt, nu a anticipat corect efectele pe care stra­te­gia americană le are asupra a doi dintre cei mai importanţi aliaţi, Israelul şi Arabia Saudită, nu a evaluat bine dinamicile mişcărilor teroriste şi, poate cel mai grav, a subestimat costurile inacţiunii în Siria.

Strategia americană a mizat pe faptul că partidele politice islamiste moderate au maturitatea şi capacitatea administrativă de a guverna bine şi înţelept.

În cazul Turciei, ideea a fost corectă doar pe jumătate. După o administrare apa­rent eficientă şi democratică, guvernul pre­mierului Recep Tayyip Erdogan a început să aresteze jurnalişti, să sprijine pro­cese dubioase con­tra opoziţiei şi a înăbuşit cu violenţă proteste de stradă în care se ce­reau mai multe liber­tăţi. Membri de top ai partidului de guver­nă­mânt AK s-au remar­cat prin ieşiri cel puţin ciu­date, acuzând evreii, atacuri paranormale şi alte forţe misterioase pentru problemele lor. Lucrurile au luat o turnură atât de ra­dicală, încât omul pe care Obama l-a numit prin­tre cei mai buni prieteni ai săi din lumea politică şi lăudat ca fiind „un partener şi un prieten remarcabil“ este acum condamnat de guver­nul american pentru acuzaţii „ofen­satoare“ antisemitice cum că Israelul s-ar afla în spatele înlăturării de la condu­cere a pre­şe­din­telui egip­team Moham­med Morsi.

Cât despre Morsi şi a lui Frăţie Musulmană, aceştia pur şi simplu nu şi-au înţeles limitele mandatului, conducând atât de incompetent încât zeci de milioane de egipteni au sărbătorit sângeroasa lovitură de stat care i-a înlăturat de la putere.

O altă eroare remarcabilă a SUA în pri­vinţa Orientului Mijlociu a fost interpretarea greşită a naturii turbulenţelor politice şi sociale din Egipt. Washingtonul a văzut în acestea „tranziţia spre democraţie“, pe care a şi promovat-o. În cele din urmă s-a dovedit că este vorba de un joc al Armatei, cea mai puternică forţă din Egipt şi un obstacol imens în calea islamiştilor.
 

Fanatismul şi erorile de strategie ucid

În privinţa Siriei, eşecul în a interveni în stadiile incipiente ale războiului, atunci când menevrele de culise ar fi fost încă posibile, este poate cea mai mare eroare de strategie a SUA şi a Occidentului. Neinter­venţia a adus victorii importante şi a dat curaj atât te­roriştilor, cât şi axei Rusia-Iran şi a erodat serios relaţiile lui Obama cu aliaţii din re­giu­ne. Obama a cerut înlăturarea preşe­dintelui si­rian Bashar al-Assad, dar Rusia şi Iran îl spri­jină pe acesta şi resping cu putere orice inter­venţie în forţă contra lui. Dacă pentru Iran şi Rusia politica americană în privinţa Siriei a venit ca un cadou, pentru terorişti aceasta a fost o mană cerească. Prelungirea războiului a încurajat grupurile radicale să devină lideri ai musulmanilor suniţi în eternul război cu islamiştii şiiţi. Reputaţia lor puternic lovită de atrocităţile şi înfrângerea din Irak este curăţată acum prin curajul şi idealismul luptelor din Siria.

Acum, primul răspuns concret în pri­vin­ţa conflictului din Siria din partea lui Obama după doi ani şi jumătate de inacţiune este aşteptat după moartea a peste 1.000 de si­ri­eni, printre care mulţi copii, în atacurile de mier­curi cu gaz neurotoxic din suburbiile Da­mas­cului, notează Thomson Reuters. For­ţele beligerante dau vina una pe cealaltă, însă SUA îşi repoziţionează flota medite­ra­ne­eană pentru a-i da lui Obama opţiunea unei lovituri militare. Obama ar putea acţio­na în virtutea unui comentariu făcut în urmă cu un an prin care stabilea că atacurile cu ar­me chimice reprezintă „linia roşie“ pentru SUA.

„Preşedintele Obama a cerut Apărării să pregătească planuri pentru toate con­tingentele“, a anunţat secretarul apărării, Chuck Hagel.

Rusia a răspuns cu ironie. „La Londra sunt convinşi că Assad a folosit arme chi­mi­ce, dar mai devreme erau convinşi că existau arme de distrugere în masă în Irak. Aceeaşi veche poveste“, a afirmat Alexei Puşkov, preşedintele unei comisii parla­mentare pentru afaceri internaţionale. Ministerul de externe al Iranului a indicat că rebelii sirieni ar fi folosit bombe cu gaze.

Libanul bombardat, biserici egiptene în flăcări şi Irakul în pragul războiului civil

În Liban, un stat instabil şi multiconfesional, bombardiere israeliene au luat cu asalt vineri ţinte „teroriste“ de lângă Beirut la o zi după ce militanţi au lansat rachete asupra nordului Israelului, potrivit Fox News. Atacul aerian a fost primul din regiune după războiul din 2006 dintre Israel şi militanţi şiiţi Hezbollah. În niciuna dintre tabere nu au fost victime. Însă două explozii lângă două moschei din oraşul libanez Tripoli au ucis cel puţin 42 de persoane. Clericul uneia dintre moscheile distruse este un susţinător îndârjit al rebelilor suniţi sirieni.

Acestea au fost cele mai puternice astfel de atacuri din ultimele două decenii şi vin la o săptămână după ce o explozie uriaşă a făcut 24 de victime într-o redută din Beirut a şiiţilor Hezbollah.

În Egipt, peste 60 de biserici au fost atacate, incendiate, distruse, vandalizate într-un val de violenţe care a urmat raidului sângeros de pe 14 august al forţelor de securitate egiptene asupra a două tabere cu protestatari islamişti din Cairo.

În Irak, duminică, în atacuri separate cu arme de foc şi bombe au murit 11 persoane. Vineri, un atac sinucigaş cu bombă a omorât cel puţin 26 de oameni într-un parc din capitala ţării. În acea zi cel puţin 36 de persoane au căzut pradă violenţelor. Numărul atacurilor s-a înteţit după ce forţele de securitate au intervenit în forţă în aprilie într-o tabără de protestatari suniţi, scrie The Guardian. În total, peste 3.000 de oameni au fost ucişi în lovituri teroriste în ultimele luni, trezind temeri că ţara ar putea ajunge în pragul unui război civil religios.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels