Business Internaţional

Theresa May exclude scenariul unui Brexit fără acord: Un astfel de scenariu ar cauza probleme economice majore

Theresa May exclude scenariul unui Brexit fără acord:...

Autor: Mircea Olteanu

25.03.2019, 19:54 196

Premierul britanic Theresa May a declarat că Marea Britanie nu va ieşi din UE fără un acord dacă Parlamentul de la Londra nu aprobă acest scenariu, informează agenţia de ştiri The Associated Press.

"În afara cazului în care Camera (Comunelor) este de acord, (un Brexit) fără acord nu se va întâmpla", le-a spus May parlamentarilor.

Camera Comunelor a aprobat în luna martie 2019 un proiect care exclude posibilitatea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit, cu amendamentul "în orice circumstanţe".

Premierul britanic a subliniat că un Brexit fără acord ar cauza probleme economice majore.

În urma summitului UE de săptămâna aceasta, Theresa May a fost de acord să accepte oferta UE de amânare a procesului Brexit până pe 22 mai, cu condiţia ca Parlamentul britanic să aprobe acordul negociat de Guvernul de la Londra cu UE. În cazul în care parlamentarii britanici resping din nou acordul, UE trebuie să propună un nou plan până cel târziu pe 12 aprilie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO