Business Internaţional

„Turbulenţe” la Ryanair: Profiturile operatorului au scăzut cu 7% pe fondul grevelor şi a preţului crescut la combustibil

„Turbulenţe” la Ryanair: Profiturile operatorului au...

Autor: Bianca Ciocotisan

22.10.2018, 11:46 95

Profiturile companiei aeriene Ryanair au scăzut cu 7%, până la 1,2 miliarde de dolari, pentru şase luni până la 30 septembrie, pe fondul grevelor angajaţilor şi a preţului crescut la combustibili, relatează BBC.

Compania aeriană a precizat că profiturile au fost în cea mai mare parte afectate de grevele din vară ale piloţilor şi însoţitorilor de bord, dar şi de costurile mai mari ale combustibililor.

Astfel, Ryanair anunţă că a cheltuit 1,3 miliarde de euro pentru combustibil în prima jumătate a anului, în creştere cu 22% faţă de anul precedent.Cu toate acestea, traficul a crescut cu 6%, iar avioanele transportatorului aerian au fost ocupate într-un procent de 96%.

Preţurile medii ale unui bilet au scăzut cu 3% până la 46 de euro, însă veniturile auxiliare - cum ar fi taxele pentru bagaje şi taxele de rezervare a locurilor - au crescut cu 27%, până la 1,3 miliarde de euro.

La începutul acestei luni, Ryanair a avertizat că profiturile pentru întregul an ar putea fi cu 12% mai mici decât se preconizase anterior, între 1,1 miliarde şi 1,2 miliarde de euro. Compania a raportat un profit record de 1,45 de miliarde de euro după impozitare pentru anul până la 31 martie.

În timpul grevelor, peste 300 de piloţi şi membri ai echipajelor de cabină solicitau sisteme mai transparente pentru promovări şi transferuri, reducerea managementului discreţionar excesiv, în timp ce echipajul de cabină dorea contracte locale şi condiţii mai bune, dar şi recunoaşterea sindicatelor de către companie

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels