Business Internaţional

Ucraina va răspunde "militar" oricărei tentive ruse de anexare a estului ţării

Ucraina va răspunde "militar" oricărei tentive ruse de...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

20.03.2014, 22:15 276

Ucraina va răspunde "militar" oricărei tentative ruse de "anexare" a regiunilor proruse din estul ţării, a declarat joi, la Bruxelles, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk, citat de site-ul Guvernului, relatează AFP.

"Vreau să avertizez în mod oficial Rusia: vom răspunde ferm, inclusiv prin mijloace militare, oricărei tentative de cucerire a Ucrainei, de trecere a frontierei de către trupe ruse sau de anexare a regiunilor din estul (ţării) sau altor (regiuni)", a declarat şeful Guvernului.

El a subliniat că problema alipirii Peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia depăşeşte cu mult cadrul relaţiilor ruso-ucrainene şi i-a îndemnat pe occidentali să "răspundă în mod adecvat".

"Rusia a încălcat dreptul internaţional şi a subminat regimul neproliferării nucleare. Rusia a comis un jaf armat asupra unei ţări vecine independente. Occidentul este necesar să răspundă în mod adecvat", a adăugat el.

Rusia, Statele Unite şi Marea Britanie au devenit garante ale integrităţii teritoriale a Ucrainei în 1994, când fosta republică sovietică a renunţat la arsenalul nuclear.

"Este necesar ca toată lumea să înţeleagă că există un preţ de plătit pentru stabilitate în zonă. Există două mijloace: fie victimele, fie euro şi dolarii", a subliniat el, părând că se referă la sancţiuni economice vizând Moscova.

"Este mai bine să sacrificăm euro şi dolari decât să plângem mii de morţi într-un război sângeros", a adăugat Iaţeniuk.

"Sper ca partenerii noştri europeni să înţeleagă acest lucru. După, va fi prea târziu pentru utilizarea altui tip de sancţiuni", a conchis el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO