Business Internaţional

Un singur preşedinte american a fost mai puţin popular ca Donald Trump în prima lună din anul realegerilor

Un singur preşedinte american a fost mai puţin popular ca Donald Trump în prima lună din anul realegerilor

Autor: Eduard Ivanovici

11.01.2020, 22:28 1714

Deşi este aproape de ultimul loc, preşedintele american Donald Trump îi poate mulţumi lui Gerald Ford că nu are cea mai mică rată de încredere înregistrată vreodată în prima zi din anul realegerilor, scrie MarketWatch.

Potrivit indexului prezidenţial realizat de FiveThirtyEight, doar 42,6% dintre americani sunt încântaţi de performanţa preşedintelui Trump, număr tipic pentru liderul în exerciţiu de la Casa Albă, însă conflictele recente din Iran ar putea să îi crească cifrele în rândul alegătorilor.

Indexul colectează date din 1948 până în prezent, preşedintele Gerald Ford având cea mai mică rată de încredere înregistrată vreodată la începutul anului 1976, mai exact 39,3%. Cu câteva procente peste preşedintele Trump este Barack Obama, cu 45,7% rată de încredere la începutul anului 2012.

În vârful clasamentului se află Lyndon B. Johnson, texanul preluând preşedenţia imediat după asasinarea lui John F. Kennedy. La începutul anului 1964, înregistra o rată de încredere de 76%. Pe locurile doi şi trei se află Dwight Eisenhower cu 75,5% şi George W. Bush cu 56,7%, procentre înregistrate la începutul anului 1956 şi, respectiv, 2004.

Chiar dacă Donald Trump nu este pe cât de popular şi-ar dori să fie la la începutul unui an prezidenţial, nici Barack Obama nu înregistra cifre mai bune în 2012, reuşind într-un final să se impună în faţa republicanului Mitt Romney. Aşadar, şansele lui Trump rămân încă în picioare, chiar dacă războiul comercial cu China i-a şifonat semnificativ imaginea în Statele Unite.

Toţi preşedinţii cu o rată de încredere în medie de 48,4% la începutul anului electoral au fost realeşi, în timp ce candidaţii cu o medie de sub 43,6% au pierdut. Totuşi, în 1948, Harry Truman reuşea să fie reales după ce înregistrase la începutul lunii ianuarie o rată de 39,6%.

AFACERI DE LA ZERO