Business Internaţional

Un zbor Germanwings, întrerupt din cauza unei ameninţări cu bombă

Un zbor Germanwings, întrerupt din cauza unei...

Autor: Gaidau Ion

13.04.2015, 09:16 121

Potrivit cotidianului german, cursa 4U826 care ar fi trebuit să asigure legătura între Köln-Bonn şi Milano-Malpensa a fost anulată după ce poliţia federală a fost contactată în legătură cu plasarea unei bombe la bordul aeronavei. Controlorii de trafic aerian au luat imediat legătura cu piloţii avionului, un Airbus A320, care au întrerupt pregătirile pentru decolare. Membrii echipajului şi pasagerii au părăsit în siguranţă aeronava. În prezent, aeronava este verificată de membri ai serviciilor competente în astfel de situaţii.

"Germanwings face totul pentru a asigura cât mai curând posibil un zbor alternativ pasagerilor şi îşi prezintă scuze pentru neplăcerile apărute", a anunţat compania.

O aeronavă Airbus A320 a companiei Germanwings, care efectua o cursă de la Barcelona (Spania) spre Dusseldorf (Germania), s-a prăbuşit în Alpii francezi la 24 martie, provocând moartea celor 150 de persoane aflate la bord.

Anchetatorii suspectează că avionul a fost prăbuşit intenţionat de copilotul Andreas Lubitz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO