Business Internaţional

Ungaria va majora TVA la cel mai ridicat nivel din UE

Ungaria va majorarea TVA la cel mai ridicat nivel din UE

Foto: AFP

Autor: Anca Dumitrescu

22.11.2011, 20:08 1604

Parlamentul ungar a aprobat marţi o lege referitoare la fiscalitate care include şi majorarea, de anul viitor, a taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 25% la 27%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, transmite AFP.

Legea, aprobată cu o largă majoritate, include şi creşterea impozitelor aplicate microîntreprinderilor.

Ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, a anunţat în luna septembrie că Ungaria va majora anul viitor TVA la 27% şi va aplica un program de ajustări fiscale de 750 miliarde forinţi (2,6 miliarde euro), cu 200 de miliarde forinţi mai mare decât planul iniţial, scrie Mediafax.

Fidesz, partidul premierului conservator Viktor Orban, deţine o majoritate de două treimi în Parlament.

Adoptarea legii a avut loc într-un mediu economic dificil în Ungaria, care a fost nevoită să solicite un nou acord cu FMI şi Comisia Europeană din cauza dificultăţilor de a se finanţa de pe piaţă, în contextul crizei datoriilor din zona euro.

Ungaria şi-a pierdut credibilitatea după mai multe măsuri controversate luate de guvern pentru reducerea deficitului bugetar, precum naţionalizarea fondurilor de pensii private şi introducerea de taxe speciale în sistemul bancar şi alte câteva sectoare, inclusiv cel al telecomunicaţiilor.

O sursă citată de publicaţia Portfolio a declarat că guvernul ar putea majora taxa specială aplicată băncilor, dacă justiţia va decide că statul trebuie să despăgubească băncile pentru pierderile înregistrate în urma programului de rambursare anticipată a creditelor în valută la rate de schimb fixe, sub cele din piaţă.

Pe site-ul Parlamentului de la Budapesta a fost publicat un proiect de lege potrivit căruia deciziile în defavoarea statului ungar ale Curţii Constituţionale sau ale Curţii Europene de Justiţie ar putea duce la majorarea unor taxe, pentru acoperirea costurilor suplimentare rezultate. Proiectul nu menţionează sectorul financiar.

Sursa a spus însă că proiectul este destinat sectorului bancar.

Băncile din Ungaria au apelat la Curtea Constituţională, după ce Parlamentul a aprobat în septembrie o lege care prevede că populaţia poate rambursa anticipat împrumuturile în valută, la rate de schimb sub nivelul celor din piaţă. Instituţiile de credit au cerut totodată sprijinul Comisiei Europene.

Guvernul ungar nu a început nicio reformă de fond, fapt care îngrijorează în mod special agenţiile de evaluare financiară, comentează AFP.

Ratingul Ungariei este cu numai o treaptă peste nivelul considerat specilativ, forintul s-a părbuşit în ultimele săptămâni, iar ţara are dificultăţi de refinanţare pe piaţă. Ungaria a cerut luni

Comisiei Europene şi FMI un posibil ajutor financiar printr-un program preventiv, autorităţile afirmând că nu vor un ajutor financiar.

Statul ungar a fost salvat de la faliment în 2008 printr-un împrumut de 20 de miliarde de euro de la FMI, Banca Mondială şi UE.

Bugetul pentru 2012, care prevede un deficit de 2,8% din PIB, urmează să fie aprobat la începutul săptămânii viitoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO