Business Internaţional

Unicredit va fuziona diviziile din Polonia

05.10.2007, 19:25 13

Autoritatile de reglementare a sectorului bancar din Polonia au aprobat tranzactia prin care banca italiana Unicredit va fuziona cele doua divizii pe care le detine in aceasta tara, Bank Pekao si Bank BHP, conform presei internationale. Tranzactia va da nastere celui mai mare creditor din Europa Centrala.
Alianta dintre cele doua reprezenta ultima parte nefinalizata din cadrul fuziunii dintre Unicredit si HVB, care controla BHP. Noua banca va detine active in valoare de 102 miliarde de zloti (27,03 miliarde de euro).
Guvernul polonez a ajuns la o intelegere cu BHP anul trecut, dupa ce initial se declarase impotriva tranzactiei, insa au existat in continuare semne de intrebare cu privire la cat va fi amanata incheierea tranzactiei pe fondul procedurilor de aprobare.
Unicredit intentiona sa finalizeze tranzactia pana la sfarsitul acestui an.
Pentru ca fuziunea dintre cei doi creditori sub brandul Pekao sa fie aprobata, Unicredit a fost de acord in august sa vanda 200 de filiale ale BHP, numele sau de marca, si alte active catre divizia financiara a grupului american GE in schimbul a 625,5 milioane de euro.
Un ziar polonez anunta ca finalizarea achizitiei GE ar putea dura pana la un an, noua banca rezultata putand fi de asemenea listata pe Bursa din Varsovia.
Pekao si BHP au inregistrat rezultate peste asteptari in trimestrul al doilea, pe fondul cresterii economice inregistrate de Polonia. Analistii arata insa ca nesiguranta privitoare la fuziune a afectat probabil afacerile ambelor banci si a fortat BHP sa majoreze salariile pentru a pastra personalul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO