• Leu / EUR4.9030
  • Leu / GBP5.5798
  • Leu / USD4.4936
Business Internaţional

Ylva Johansson, comisarul UE pentru Afaceri Interne: Sunt dezamăgită de respingerea admiterii României şi Bulgariei în Schengen

Ylva Johansson, comisarul UE pentru Afaceri Interne: Sunt dezamăgită de respingerea admiterii României şi Bulgariei în Schengen

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

08.12.2022, 17:57 65

Ylva Johansson, comisarul UE pentru Afaceri Interne, s-a declarat "dezamăgită" de respingerea admiterii României şi Bulgariei în Schengen, în timp ce Vít Rakušan, ministrul de Interne din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia Consiliului UE, a reafirmat că cele două ţări îndeplinesc criteriile.

"În primul rând, aş vrea să le transmit tuturor cetăţenilor din Croaţia «bunvenit» şi «felicitări», sunteţi întâmpinaţi călduros în Spaţiul Schengen. Dar vreau să mă adresez şi cetăţenilor din România şi Bulgaria: meritaţi să fiţi membri cu drepturi depline ai Spaţiului Schengen, meritaţi să aveţi acces la liberă circulaţie în Spaţiul Schengen, aţi beneficiat de o susţinere puternică de la aproape toate statele membre, de o susţinere extrem de puternică din partea ministrului ceh Rakušan şi din partea Preşedinţiei cehe, de o susţinere puternică din partea Comisiei Europene, de aceea aş vrea să spun că sunt şi eu dezamăgită şi împărtăşesc dezamăgirea cetăţenilor din România şi Bulgaria", a afirmat Ylva Johansson, conform agenţiei MEDIAFAX, la finalul Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne.

"Sigur că este rolul Comisiei Europene să fie optimistă şi să facă următorii paşi. Vom continua să facem acest lucru, sunt convinsă că vom reuşi admiterea României şi Bulgariei în timpul acestui mandat" (legislatura 2019-2024 - n.red), "aceasta va fi prioritatea mea", a subliniat Ylva Johansson.

"Transmitem felicitări Croaţiei, noul stat membru Schengen, a fost din primul moment al Preşedinţiei cehe una dintre cele mai mari priorităţi şi sunt bucuros că, după foarte mult timp, putem vorbi despre extinderea Schengen. Croaţia chiar a făcut totul pentru a fi în Schengen şi suntem siguri că acest mesaj este foarte pozitiv pentru toţi cetăţenii UE, este un mesaj pozitiv şi sunt recunoscător Comisiei Europene, Parlamentului UE şi tuturor statelor membre care ne-au oferit nouă, în calitatea de stat care deţine Preşedinţia Consiliului, o susţinere uriaşă permanent. Dar, din punctul meu de vedere, şi România şi Bulgaria sunt pregătite să devină state membre Schengen şi le sunt foarte recunoscător celor două ţări pentru tot ce au făcut în ultimul an şi în ultima lună. Sunt convins că va veni şi vremea lor curând. Mulţumesc şi viitoarei Preşedinţii suedeze a Consiliului UE că este pregătită să menţină acest subiect, extinderea Schengen, în discuţiile cu România şi Bulgaria, cu o prioritate majoră", a afirmat, la rândul său, Vít Rakušan, ministrul de Interne din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia Consiliului UE.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9030
Diferență: 0,2208
Ieri: 4.8922
Azi: 4.4936
Diferență: 0,0178
Ieri: 4.4928
Azi: 5.5798
Diferență: 0,3345
Ieri: 5.5612
Azi: 4.8925
Diferență: 0,2705
Ieri: 4.8793