Românii au cheltuit în această vară pe vacanţele în afara ţării circa 655 milioane euro, sumă mai mică cu 57% faţă de cea lăsată în lunile de vară din 2019, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor BNR Turiştii români reprezentau o sursă importantă pentru turismul din Bulgaria, Grecia şi Turcia, dar şi pentru alte ţări în care românii preferau să îşi facă concediile.
Luna august din acest an, deşi în mod normal cea mai bună lună pentru turism, a înregistrat cea mai mică sumă cheltuită de români în afara ţării din ultimii ani. Totuşi, apetitul românilor pentru călătoriile în afara ţării a fost unul ridicat, dar restricţiile de călătorie impuse de diferite ţări europene pentru turiştii români i-au determinat pe aceştia să îşi amâne sau să îşi anuleze vacanţele.