Companii

Acţiunile Petrom au urcat cu 3,4% după descoperirea unui zăcământ gigant de gaze

Autor: Roxana Pricop

22.02.2012, 14:22 459

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 3,4% până la un preţ de 0,4034 lei/titlu după ce compania a anunţat că în perimetrul Neptun s-ar ascunde până la 84 mld. metri cubi de gaze naturale, de 8 ori mai mult decât produce piaţa locală.

Preţul actual de 0,4034 lei/titlu este foarte apropiat de cotaţia din prima zi a ofertei de vânzare demarată de statul român în vara anului trecut. Atunci statul cerea un preţ minim de 0,378 lei/titlu pentru un pachet de 9,84% din acţiunile Petrom.

Tot astăzi, Petrom a raportat pe 2011 un profit net de 3,759 mld. lei (886 mil. euro), în creştere cu 72% faţă de anul precedent. Acesta este cel mai mare profit raportat vreodată de o companie românească. Fără amenda primită de la Consiliul Concurenţei la începutul acestui an, pentru care Petrom şi-a constituit provizioane de 120 mil. euro în rezultatele de anul trecut, profitul companiei s-ar fi apropiat de un miliard de euro.

Mariana Gheorghe, CEO Petrom, va fi prezentă săptămâna viitoare 28-29 februarie la evenimentul ZF Power, cel mai puternic eveniment de energie din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO