Companii

Agricola International isi reuneste companiile sub o singura umbrela

14.06.2005, 18:58 45

Liderul pietei autohtone a carnii de pasare, Agricola International Bacau, ia in calcul posibilitatea reunirii companiilor din grup sub o singura umbrela, pentru a avea acces mai facil la finantare.

"Am inceput sa intampinam dificultati ca urmare a faptului ca avem un volum de munca foarte mare la obtinerea unei finantari in actuala structura. Am consultat niste specialisti al caror sfat a fost sa facem o fuziune. Lucram la acest lucru, dar o sa vedem in cele din urma cum si in cel fel o vom realiza", spune Gheorghe Antochi, presedintele Agricola International.

Din grup mai fac parte firmele Carbac (producator de salamuri crud-uscate), Avicola, Suinprod, Intertrade Union (producator de premixuri vitamino-minerale), Conagra si Europrod. Decizia finala privind fuziunile care vor fi realizate in cadrul grupului va fi luata la sfarsitul acestei luni.

Agricola Bacau a raportat pentru primele trei luni ale acestui an o crestere a vanzarilor cu aproape 13%.

Compania estimeaza pentru acest an afaceri de 91 de milioane de euro (3.415 miliarde de lei), in crestere cu 17 milioane de euro fata de anul trecut (3.000 de miliarde de lei) si un profit de peste 600.000 de euro (24 de miliarde de lei), triplu fata de 2004.

Anul trecut, Agricola a intrat pe piata preparatelor de tip "fast-food", o data cu inaugurarea fabricii Conagra, specializata in productia de preparate din carne, si a unitatii de semipreparate din carne de pui si vegetale - Europrod. Valoarea investitiei a fost de 4,3 milioane de euro.

Compania a fost infiintata in 1992, avand ca actionar majoritar firma germana Moksel, care acum mai detine un pachet de 3%. Restul actiunilor sunt detinute de un grup de investitori romani (97%), SIF Moldova si Raiffeisen Bank.

Piata interna a carnii de pui este puternic afectata de importurile ieftine, dar este dominata in continuare de jucatorii autohtoni. Principalii competitori ai Agricola International sunt Aaylex Bucuresti, Agrisol International, Avicola Calarasi, Tec Miaco si o serie de jucatori mai mici.

Pe fondul problemelor micilor jucatori, turcii de la Banvit au anuntat o investitie mamut de 40 de milioane de dolari la Urziceni. Agricola produce zilnic 100 tone de carne si produse din carne si peste 300.000 de oua. Circa 10% din productie este exportata pe pietele din Germania, Franta, Olanda, Grecia, Elvetia.

Pe piata interna, livrarile se fac atat prin reteaua nationala de distributie, cat si prin reteaua de magazine a grupului. stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO