Companii

Al treilea val de schimbări la vârful companiei aeriene de stat Tarom

Tarom este prima companie de stat la care a fost instituit în noiembrie 2012 management privat, ca urmare a proiectului „CEO privat la stat“, cu scopul redresării companiei

Tarom este prima companie de stat la care a fost instituit în noiembrie 2012 management privat, ca urmare a proiectului „CEO privat la stat“, cu scopul redresării companiei

Autor: Mirabela Tiron

08.05.2014, 00:06 379
Un nou val de schimbări la vârful conducerii s-a abătut asupra transportatorului aerian de stat Tarom la doar şase luni de la numirea celui de-al doilea Consiliu de Administraţie (CA).
 
Patru din cei şase membri ai CA-ului numiţi în noiembrie anul trecut, sub mandatul Ramonei Mănescu, fost ministru al transporturilor, vor fi schimbaţi.
 
Dante Stein, preşedintele celui de-al doilea CA şi fost consilier al premierului Ponta, şi Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, vor face parte în continuare din acest consiliu. Lor li s-ar putea alătura Iulian Matache (42 ani, absolvent de drept), secretar de stat în Transporturi şi fost director al departamentului de investiţii din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, Radu Mihai Fleanţă, pilot la Tarom (potrivit site-ului LinkedIn.com), Gabriel Dumitraşcu, directorul direcţiei de administrare şi privatizare în cadrul departamentului pentru energie, Toma Cîmpeanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor, şi Dan Valeriu Andrei, fost director al Carpatair, potrivit unei liste prezentate pe site-ul ştirilor TVR şi datelor ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO